blank

Airbus A300, avionul care a propulsat Airbus Industrie

0 3.291

Anul acesta, peste 4 miliarde de pasageri vor lua avionul și se vor bucura de zbor spre diferite destinații de pe glob. Majoritatea vor călători într-un Airbus sau Boeing, cei mai mari producători de avioane comerciale și civile.

În timp ce Boeing, liderul mondial, are o tradiție de peste 100 de ani în aviație, Airbus a împlinit recent 50 de ani. De jumătate de secol, cei doi giganți domină piața avioanelor comerciale.

După Al Doilea Război Mondial, companiile americane au dominat industria aviatică. Asta până în anii ”60, când un consorțiu de producători europeni s-au unit pentru a da curs unei provocări. Acesta avea numele Airbus Industrie.

Airbus A300

La 29 mai 1969, la Salonul de la Paris, a fost semnat un acord istoric între ministrul francez al transporturilor, Jean Chamant, și ministrul german al afacerilor economice, Karl Schiller.

airbus-a300-primul-avion-airbus

Provocarea a fost de a construit un avion wide-body, care să fie echipat cu 2 motoare jet. Așa a luat ”naștere” Airbus A300, modelul care a propulsat Airbus Industrie în topul producătorilor de aeronave.

Aeronava A300 a fost asamblat la Toulouse, dar piesele au fost fabricate în diferite fabrici din Europa. Motoarele au fost importate din Statele Unite, aripile au fost fabricate în Marea Britanie, componentele cozii au fost fabricate în Spania, în timp ce componentele fuselajului au fost fabricate în Germania.

A300 putea transporta până la 270 de pasageri pe o distanță de până la 2200 de kilometri. Era un avion dedicat zborurilor scurte și medii. Și pentru că avea doar 2 motoare, costul operaționala era mult mai mic în comparație cu modelele americane Lockheed L-1011 TriStar și McDonnell Douglas DC-10, care erau echipate cu 3 motoare.

Avionul care a propulsat Airbus Industrie

Un alt avantaj notabil ținea de cargo. Fiind un avion wide-body, puntea principală era mai sus în comparație cu alte avioane concurente, iar zona cargo era generoasă. Astfel, A300 era un avion versatil. Putea transporta pasageri și mărfuri, crescând profitabilitatea operațională.

Modelul A300B a fost dezvăluit publicului pe 28 septembrie 1972, într-o ceremonie comună cu un alt avion legendar – Supersonic Concorde. Airbus A300B a operat primul zbor în luna octombrie, iar la manșă au fost piloții Max Fischl și Bernard Ziegler. Condițiile meteo nefavorabile le-au pus curajul la încercare.

Modelul A300 a intra în serviciul comercial alături de Air France, în 1974. La început, vânzările au fost lente și exista riscul ca Airbus Industrie să dispară de pe piață. Avioanele cu 3 motoare dețineau supremația în aviație.

Salvarea Airbus a venit de la compania aeriană americană Eastern Airlines. Ăn 1977, aceasta a luat în leasing 4 aeronave A300 pe durata a 6 luni. Au fost așa de mulțumiți încât le-au cumpărat și au mai comandat încă 19 avioane A300.

Astfel, Airbus a rezistat în ape tulburi. În 1982 a lansat modelul A310, iar în 1983 a lansat modelul A300-600. Airbus A310 a fost un model mai scurt față de A300, dar cu o autonomie extinsă. Putea transporta până la 218 pasageri într-o configurație cu 2 clase.

zero-g-a300-airbus

Din modelele A300 / A310 au fost derivate 2 avioane legendare. Unul este A300 Zero-G, un avion utilizat pentru antrenamentul astronauților. Al doilea este Airbus Beluga, care a fost construit pe platforma A300-600T.

În prezent, multiple tehnologii sunt dezvoltate de Airbus, dar toate având la bază A300. Iată că au trecut 50 de ani și Airbus a livrat 12 000 de avioane comerciale cu un culoar sau două culoare. Și istoria Airbus continuă!

Leave A Reply

Your email address will not be published.