Zboruri speciale – de repatriere și cargo – în vremuri de criză (COVID-19)
Anul 2020 a început cu ”stângul” pentru întreaga omenire și în special pentru aviația comercială. Să nu uităm tragicul accident aviatic, care a dus la prăbușirea aeronavei Boeing 737-800 Ukraine International Airlines. Iran a recunoscut că avionul a fost doborât dintr-o ”eroare”, dar asta nu-i aducea înapoi pe cei 9 membri ai echipajului și 167 de pasageri, care și-au pierdut viața în urma tradicului accident.
Și nici nu depășisem bine momentul accidentului aviatic din Iran, că a început nebunia cu noul coronavirus COVID-19. Trăim momente unice pentru noi, dar nu singulare pentru omenire. Suntem în plină pandemie de COVID-19, iar aviația comercială și turismul sunt la pământ. Peste 12600 de avioane sunt reținute la sol, iar sute de companii aeriene și-au suspendat activitățile comerciale. Sunt scene bizare pe aeroporturile din toată lumea.
Zboruri speciale
În aceste vremuri grele, unele companii aeriene zboară la solicitarea guvernelor pentru a repatria cetățeni blocați prin diferite colțuri ale lumii sau pentru a transporta echipamente medicale. Astfel, avem parte de zboruri speciale, unele dintre ele demne de Cartea Recordurilor.
2 zboruri Wizz Air spre America de Nord

2 aeronave Wizz Air se află în zbor spre America de Nord. Vor face un stop tehnic la Reykjavik, Islanda, pentru realimentare. Ambele avioane au misiunea de a repatria cetățeni ungari din Statele Unite și Canada.
Aeronava Airbus A321-200 HA-LVE operează zborul WZZ9021, pe ruta Budapesta – Toronto – Chicago – Miami și reteur. În timp ce a doua aeronavă, Airbus A321-200 HA-LVC, zboară pe ruta Budapesta – New York – Los Angeles și retur, indicativul zborului fiind WZZ9011. Ambele avioane au o singură clasă cu 239 de locuri. Probabil se va respecta distanțarea socială între pasageri.
Austrian Airlines a operat zborul Viena – Sydney, cel mai lung zbor din istoria companiei
Pe 29 martie 2020, aeronava Boeing 777-200ER (OE-LPD) Austrian Airlines a decolat pe ruta Viena – Sydney. Cei aproximativ 16 000 de kilometri au fost străbătuți în aproxiamtiv 18 ore.
Vorbim de un zbor de repatriere pentru aproximativ 290 de cetățeni europeni, majoritatea din Austria, care au rămas blocați în Australia pe fondul pandemiei cu noul COVID-19. La bordul avionului s-au regăsit și 16 membri ai echipajului.
SWISS a efectuat cel mai lung zbor din istoria companiei, pe ruta Santiago (Chile) – Zurich (Elveția)

Zilele acestea, SWISS a efectuat cel mai lung zbor din istoria companiei, pe ruta Santiago (Chile) – Zurich (Elveția), de aproximativ 12 000 de kilometri. A fost un zbor de repatriere, care a fost operat la cererea Departamentului Federal al Afacerilor Externe al Elveției (FDFA).
Zborul a fost operat cu un Boeing 777-300ER (HB-JNJ). A avut misiunea de a transporta în Elveția aproximativ 330 de pasageri blocați în Chile. Durata zborului a fost de 13 ore și 12 de minute.
EL AL a operat primul zbor comercial între Israel și Australia (LY88)
Pe 24 martie 2020, EL AL a operat primul zbor comercial între Israel și Australia. Acesta a avut indicativul LY88.
Aeronava Boeing 787-9 Dreamliner (4X-EDI) EL AL a decolat din Perth (Australia), pe 24 martie, la ora 20:45. După aproximativ 14 ore și după ce a străbătut 11077 kilometri, aeronava a aterizat la Tel Aviv, Aeroportul International Ben Gurion (TLV). Menționăm că a fost operat și zborul direct (LY87), pe direcția Tel Aviv – Perth, doar că fără pasageri. Durata zborului a fost de 13:45 ore.
SAS a operat cel mai lung zbor non-stop din istoria sa. Copenhaga – Lima cu Airbus A350.

Pe 2 aprilie 2020, SAS a operat cel mai lung zbor fără escală din istoria sa. A zburat cu Airbus A350 pe ruta Copenhaga – Lima pentru a repatria 290 de scandinavi, care erau blocați în Peru de 3 săptămâni.
Aeronava folosită a fost Airbus A350-900, înmatriculată SE-RSB și botezată Hagbard Viking. A fost livrată în februarie 2020. Zborul istoric Copenhaga – Lima a fost un bun prilej de a-și face debutul în flota SAS.
Aeronavele Airbus A330 MRTT și Airbus A330-800 au operat zboruri umanitare
Airbus, marele producător de avioane din Europa, a pus la ”bătaie” aeronavele sale de uzină. Acestea operează zboruri umanitare între China și diferite destinații din Europa.
Zilele trecute, un Airbus A330-800neo, unul dintre avioanele de test, a avut o misiune umanitară și a transportat în Franța diferite echipamente medicale, atât de necesare în lupta cu noul COVID-19.
Iar pe 26 martie, o aeronavă Airbus A330-200 convertită în MRTT (Multi-Role Tanker Transport) a decolat din Getafe, Spania, spre China pentru a prelua 4 milioane de măști. S-a întors în Spania pe 28 martie 2020.
Airbus A310 MedEvac – „unitatea de terapie intensivă” cu aripi

Aeronava Airbus A310 MedEvac a aterizat la Bergamo, zona celui mai mare focar de COVID-19 din Europa. A preluat 6 cazuri complicate pe care le-a transportat în Germania. Pacienții vor fi tratați în spitalele din Renania de Nord-Westfalia.
Airbus A310 MedEvac LUFTWAFFE reprezintă o „unitate de terapie intensivă” cu aripi. La bord s-au aflat echipele medicale ale Forțelor Aeriene Germane (Luftwaffe).
100 000 de combinezoane au ajuns in Romania, la bordul unui C-17 Globe Master III (foto)
Echipamentele, 100.000 de combinezoane de protecție, au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră.
Zborul a fost efectuat cu o aeronavă C-17 Globe Master III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Capabilității de Transport Aerian Strategic.
Zboruri operate de Boeing 747-400F (OL-IFB) ASL Airlines

Aeronava Boeing 747-400F (OL-IFB) ASL Airlines a transportat la Liege peste 5 milioane de măști chirurgicale, care vor fi folosite în lupta cu noul coronavirus.
Boeing 747-400F (OE-IFB) ASL Airlines a operat zborul 3V-802, pe ruta Shanghai, China – Liege, Belgia. Durata zborului a fost de 11 ore și 53 de minute.
Pe 7 aprilie, un avion Antonov AN-124 va transporta echipamente medicale în România
Zilele trecute v-am prezenta calendarul zborurilor cargo, care vor aduce în România echipamentele medicale atât de neceasare în lupta cu noul COVID-19. Conform calendarului, pe 7 aprilie va ateriza la București o aeronavă Antonov AN-124.
Prezența unui AN-124 la București nu este o premieră. Acest tip de avion a mai fost în România, chiar de mai multe ori. Conform graficului, aeronava va transporta 200 000 de combinezoane, viziere și peste 1 milion de mănuși.
Aterizarea aeronavei Antonov AN-225 la Varșovia, filmată din cockpit (video)

Pe 14 aprilie 2020, așa cum v-am anunțat de câteva zile, Antonov AN-225 a zburat la Varșovia. Unicul și inegalabilul avion cargo a aterizat în capitala Poloniei, în jurul orei 11:00 (ora României). Evenimentul a fost urmărit online de zeci de mii de pasionați de avioane și zboruri, dar și de curioși.
Momentul aterizării la Varșovia a fost filmat și din cockpitul aeronavei Antonov AN-225. Imaginile sunt spectaculoase și le puteți urmări mai jos.
Militarii detașamentului „Carpathian Pumas” au ajuns în Mali, la bordul unei aeronave TAROM.
Aeronava Boeing 737-800 (YR-BGL) a companiei TAROM a asigurat transportul către Mali pentru cei 120 de militari români, care fac parte din a doua rotație a misiunii Detașamentului „Carpathian Pumas”, în republica africană.
Aeronava, pilotată de un echipaj al Companiei Naționale de Transporturi Aeriene, a decolat joi, 16 aprilie, de pe aeroportul București „Henri Coandă”, cu destinația Gao, Mali, și a revenit în țară vineri, 17 aprilie.
Și lista este deschisă!