Tradiții, obiceiuri și ritualuri de Anul Nou din întreaga lume

0 392

Ne mai despart câteva zile până când vom sărbători trecerea în noul an. Indiferent dacă sunteți acasă cu familia sau într-o țară străină alături de prieteni, probabil veți dori să țineți cont de tradițiile specifice de Anul Nou. În întreaga lume, diferite culturi au tradiții unice de Revelion, iar mai jos aveți câteva dintre cele mai interesante :).


Tradiții de Anul Nou

În Spania se obișnuiește să se mănânce 12 boabe de struguri, câte unul pentru fiecare bătaie de ceas la miezul nopții. Fiecare bob de strugure reprezintă norocul pentru fiecare lună din anul ce urmează. În orașe mai mari, precum Madrid și Barcelona, oamenii obișnuiesc să se întâlnească în piețele principale pentru a mânca împreunpă struguri și a bea cava.

În Columbia, cei ce speră la un an plin de călătorii vor umbla cu valiza goală prin bloc, pe stradă. Se spune că valiza respectivă va trebui umplută cu amintirile din călătoriile din noul an.

În Danemarca, oamenii sparg pahare și farfurii de ușa casei familiei sau a prietenilor pentru a ajunga spiritele rele. De asemenea, oamenii stau pe scaune și, la miezul nopții, sar împreună pentru ”a sări” în noul an cu noroc și bucurie.

Obiceiuri și ritualuri de Revelion

În Grecia, o ceapă este atârnată de ușa casei în noaptea de Anul Nou, ca simbol al renașterii în noul an. În ziua de Anul Nou, părinții își trezesc copiii, bătându-i în cap cu ceapa :D.

În Brazilia, precum și în alte țări din America Centrală și de Sud, cum ar fi Ecuador, Bolivia și Venezuela, se crede că purtarea unei lenjerii specială în noaptea de Revelion aduce noroc. Cele mai populare culori sunt roșul, despre care se crede că aduce dragoste în Noul An, dar și galbenul, care se crede că aduce bani. Tot în Brazilia este și obiceiul de a arunca flori în ocean, ca ofrandă adusă lui Yemoja, o zeiță ce controlează mările și oceanele.

Scoțienii țin cont de ”primul pas” în noaptea de Revelion. Se spune că prima persoană care trece pragul casei în noul an ar trebui să aducă un cadou pentru noroc. Un obicei interesant din Scoția constă și în ceremoniile cu foc pentru a purifica anul ce vine!

În Rusia, există un obicei de a face baie în lacurile înghețate în noaptea dintre ani. Deși temperatura este în mod normal cu mult sub zero în ajunul Anului Nou, oamenii călătoresc din toată lumea pentru a lua parte la această sărbătoare înghețată.

În Italia se obișnuiește să se poarte lenjerie intimă roșie. În cultura italiană, culoarea roșie este asociată cu fertilitatea, așa că oamenii poartă această culoare în speranța unui an nou mai bun, fertil.

Superstiții pentru noul an

În Chile, slujbele de Revelion nu se țin la biserică, ci în cimitire. Această schimbare de decor permite oamenilor să stea alături de membrii familiei lor decedați și să-i includă în festivitățile de Revelion.

În Japonia, se obișnuiește ca noul an să fie întâmpinat cu un castron de tăiței soba, ce sunt mâncați într-un ritual cunoscut sub numele de toshikoshi soba.

În Germania, toate festivitățile de Revelion se concentrează în jurul unui ritual unic, cunoscută sub numele de Bleigießen, sau turnarea plumbului. Folosind flăcările de la o lumânare, fiecare persoană topește o bucată mică de plumb sau cositor și o toarnă într-un recipient cu apă rece. Se spune că forma pe care o formează plumbul sau cositorul va dezvălui soarta persoane pentru anul următor.

În Cehia, mărul este cel ce prezice calitatea noului an. Cu o noapte înainte de Revelion, fructele sunt tăiate în jumătate, iar forma miezului mărului se spune că determină soarta tuturor celor din jur. Dacă miezul mărului seamănă cu o stea, atunci toată lumea se va reîntâlni în curând cu fericire și sănătate. Dar dacă arată ca o cruce, atunci cineva de la petrecerea de Revelion ar trebui să se aștepte să se îmbolnăvească.

În Turcia, o tradiție veche spune că presăratul sării pe pragul ușii de îndată ce ceasul bate miezul nopții aduce pace și prosperitate pe tot parcursul anului nou.

Românii respectă mai multe obiceiuri

În România, în decursul anilor aceste ritualuri și superstiții au fost adaptate și influențate de țările europene. Astfel, în noaptea dintre ani, românii obișnuiesc să mănânce pește pentru a trece mai ușor prin noul an, să poarte un obiect vestimentar nou așa cum e și noul an, să poarte lenjeria intimă de culoare roșie pentru noroc și fertilitate, să mănânce struguri precum obiceiul din Spania.

Dacă și voi cunoaște diferite alte obiceiuri și ritualuri practicate de Revelion, vă rugăm să le lăsați în comentarii!

Leave A Reply

Your email address will not be published.