Putem fi despăgubiți pentru zboruri întârziate sau anulate și în urma cărora am ratat vacanța?
Zilele acestea, presa din România a scris despre o serie de anulări a unor rute și zboruri făcut de Blue Air. Compania aeriană low-cost nu este la prima abatere majoră. Blue Air a făcut ajustări operaționale și a anulat sute de zboruri și a suspendat câteva rute, în lunile mai și iunie 2022! Noua ajustare vizează anularea unor zboruri de pe rute de la București, Iași, Torino, Cluj și multe altele. Este vorba de 20 de rute suspendate până în octombrie, altele anulate de tot, plus modificări de frecvențe.
Cu siguranță, mii de pasageri sunt afectați de aceste ajustări operaționale, mulți dintre ei având zboruri spre vacanța mult visată și așteptată, alții având zboruri spre casă pentru că vine și luna concediilor din diaspora. E frustrant să rezervi un bilet de avion și să te trezești că mult așteptatul zbor este anulat.
După doi ani de pandemie și un debut de 2022 șubrezit de război, nesiguranța zborurilor este o altă problemă majoră cu care se confruntă românii. Blue Air nu este singura companie care anulează zboruri și rute. Conform unor statistici, numărul zborurilor europene anulate este în creștere.
Lipsa personalului calificat din avioane și din aeroporturi este principalul motiv pentru care apar aceste perturbări operaționale. Cu toate că eliminarea restricțiilor COVID a generat un val mare de solicitări de călătorie, menționăm că nivelul actual este sub cel înregistrat în 2019, un an foarte bun prepandemie, dar în care nu existau asemenea probleme cu zborurile.
Pasagerii afectați pot fi despăgubiți doar în anumite circumstanțe. Drepturile pasagerilor transportului aerian, prevăzute de UE, se aplică în următoarele situații:
- Dacă zburați pe teritoriul UE (indiferent dacă zborul este operat de o companie din UE sau din afara UE).
- Dacă aterizați pe un aeroport din UE venind din afara Uniunii, iar cursa este operată de o companie din UE.
- Dacă decolați de pe un aeroport din UE către o țară din afara Uniunii, indiferent dacă zborul este operat de o companie din UE sau din afara UE.
- Dacă nu ați primit deja anumite compensații (despăgubiri, redirecționare, asistență din partea companiei aeriene) pentru probleme legate de zbor în baza legislației relevante a unei țări din afara UE.
Dacă zborul este anulat, aveți dreptul de a alege între rambursare, redirecționare sau revenirea la locul de plecare. De asemenea, aveți dreptul la asistență în aeroport.
În cazul zborurilor anulate, pasagerii au dreptul la despăgubiri doar dacă au fost anunțați de anulare cu mai puțin de 14 zile înainte de data planificată a zborului. Compania aeriană are obligația de a dovedi dacă și când v-a informat personal în acest sens. Dacă nu o poate face, contactați autoritatea națională pentru a primi asistență.
Totuși, operatorul nu trebuie să plătească despăgubiri dacă poate dovedi că anularea este cauzată de circumstanțe extraordinare, care nu ar fi putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile.
Dacă pierdeți zborul din alte cauze, independente de compania aeriană, cum ar fi aglomerația din aeroport sau din trafic, nu sunteți eligibili pentru compensații și nici nu puteți pune presiune pe compania aeriană. Totuși, dacă treceți prin astfel de situații, căutați înțelegere la compania aeriană și poate obțineți o rerutare sau o reprogramare de zbor cu costuri minime.
Pentru a nu pierde zborul din cauza aglomerațiilor, luați-vă marjă suficientă de timp astfel încât să puteți trece la timp prin fluxul din aeroport spre poarta de îmbarcare. Pentru celelalte servicii turistice, puteți să vă faceți și asigurare de călătorie care să acopere diferite situații delicate ce pot duce la imposibilitatea de a călători.
Companiile aeriene au mai dezvoltat diferite pachete FLEX ce acoperă anumite situații neprevăzute, inclusiv pentru zboruri anulate sau întârziate. Este important să vă puneți ”la adăpost” când vine vorba de călătorii și de bugetele voastre. Căutați toate soluțiile pentru a vă putea recupera banii pe cale legală.