Organizația Mondială a Sănătății monitorizează 294 de vaccinuri COVID-19 aflate în diferite etape de dezvoltare / testare / aprobare.
Înaiante să dezvoltăm informați din titlu, hai să vedem cum stă treaba cu vaccinurile de COVID-19 în general. Din ce am mai discutat cu oameni specializați în virusologie, în afecțiuni virale și care au habar și despre vaccinuri, am aflat că lupta cu coronavirusurile nu e din 2020, ci de prin 1920 când au apărut primele infecții cu coronavirus la animale.
În decursul anilor, omenirea a mai fost lovită de epidemii sau pandemii cu coronavirus, la scară redusă ce-i drept, iar cele mai cunoscute sunt Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) și Sindromul respirator acut sever (SARS / SARS-CoV-1). Însă Sindromul respirator acut sever 2 (SARS-CoV-2 / COVID-19) este mult mai agresiv și se manifestă la scară largă.
Oamenii de știință nu sunt străini de un coronavirus, doar că noul coronavirus este mult mai agresiv față de predecesorii lui. Ținând cont că există cercetări de ani de zile, le-a fost mult mai ușor acum să plece de la o informație existentă.
Folosind și tehnologia de calcul, chiar ceva supercalculatoare, iată că astăzi avem pe piață câteva vaccinuri împotriva noului coronavirus. Nu oferă protecție 100%, dar eficiența este de peste 90%. Cel puțin șansele de a face o formă gravă sau de a ajunge la spital scad considerabil.
Pe lângă vaccinurile deja aprobate și care au fost administrate la milioane de oameni, OMS monitorizează alte 294 de vaccinuri pentru COVID-19, care sunt în diferite faze de dezvoltare, testare și aprobare. 110 sunt deja în diferite stadii de dezvoltare clinică.
În funcție de tipul de fabricare al vaccinului, avem următoarele:
Vector viral (fără replicare) – Există 17 vaccinuri în dezvoltarea clinică și 20 în dezvoltarea preclinică, potrivit OMS. Acestea sunt asemănătoare cu AstraZeneca.
ARN – Există 18 vaccinuri în dezvoltare clinică și 23 în dezvoltare preclinică. Acestea sunt asemănătoare cu vaccinul Pfizer-BioNTech actual, care este un ARN mesager sau ARNm.
Subunitate proteică – Există 37 de vaccinuri în dezvoltare clinică, ceea ce reprezintă mai mult de o treime din totalul vaccinurilor aflate în această fază. Există, de asemenea, 69 în dezvoltarea preclinică. Acesta este tipul dezvoltat de Novavax și Sanofi-GSK, care sunt în prezent în curs de examinare de către autoritățile de reglementare europene pentru aprobare.
Virus inactivat – Există 16 vaccinuri în dezvoltarea clinică și opt în dezvoltarea preclinică. Acestea sunt asemănătoare ca structură cu Sinovac și Sinopharm.
ADN – Există 10 vaccinuri în dezvoltare clinică și 16 în dezvoltare preclinică. Potrivit Times of India, Zydus Cadila a solicitat autorizația de utilizare în regim de urgență, rezultatele în urma testelor și analizelor fiind bune.
Majoritatea vaccinurilor sunt dezvoltate pentru a fi administrate în două doze. 72 dintre vaccinurile aflate în dezvoltare clinică sunt cu două doze, diferă doar perioada dintre doze. La unele diferența dintre doze este la patru săptămâni, altele la trei săptămâni. Există vaccinuri dezvoltate în doză unică, asemănător cu Johnson and Johnson. Vaccinul dezvoltat de Zydus Cadila ar putea fi administrat în trei doze.
Majoritatea dintre vaccinurile dezvoltate au ca formă de administrate prin injectare în braț. Există vaccinuri în dezvoltare care ar putea fi administrate nazal sau oral. Inclusiv pentru poliomelită s-a folosit un vaccin administrat pe cale orală. Oamenii de știință lucrează. Putem spune că grație vaccinurilor am ajuns la 7.8 miliarde de oameni pe planetă.
Nu vă spunem noi să vă vaccinați sau nu. E alegerea voastră! Important este să luați decizia în urma documentării corecte.