Oameni din aviație: Ștefan Mihai Panait – First Officer
În cadrul proiectului ”Oameni din aviație”, am stat de vorbă cu Ștefan Mihai Panait - First Officer la Blue Air.
Pe Ștefan l-am avut la manșa unor zboruri din/spre București în cadrul proiectului ”Unim România”. Este un tânăr foarte pasionat de zbor și avioane. Își îndeplinește sarcinile de serviciu cu mult profesionalism.
Ștefan Mihai Panait – First Officer
Plus de asta, îi place să povestească cu mult entuziasm despre meseria de pilot, iar acest lucru se poate vedea în interviul de mai jos!
Să facem cunostință! Stăm de vorbă cu?
Salut! Numele meu complet este Ștefan Mihai Panait, am 32 de ani și sunt pilot comercial pe aeronavă de tip Boeing 737 în cadrul companiei Blue Air. Vă mulțumesc pentru acest interviu și, de asemenea, vreau să vă felicit pentru că promovați aviația prin intermediul proiectului airlinestravel.ro.
De unde pasiune pentru aviație și cum ai decis să intri în domeniu?
Am copilărit și am crescut lângă avioane. În copilărie îmi petreceam vacanțele de vară la aerodromul Strejnic de lângă Ploiești. Mama mea lucra ca și controlor de trafic aerian.
De fiecare dată când mergea la serviciu, mă lua cu dânsa. Așa am ajuns să cunosc ce însemnă aviația.
Când am împlinit vârsta potrivită pentru a începe cursurile de pilotaj, m-am înscris la Aeroclubul României. Am obținut licența de pilot, iar câțiva ani m-am alăturat echipei Aeroclubului României, fiind angajat ca pilot comandant și pilot instructor între anii 2008 și 2016.
Ce implică meseria ta și căt de solicitantă e?
Meseria de pilot profesionist implică, în primul rând, mult timp dedicat pregătirii zborului. Înainte de fiecare zbor, ne prezentăm la aeroport pentru briefing. Împreună cu întreg echipajul discutăm toate aspectele legate de pregătirea și planificarea zborului.
Se iau în calcul procedurile normale de urmat și procedurile de urgență, colaborarea între membrii echipajului, analizarea situației meteo și a hărților de zbor și calcularea performanțelor de zbor pentru avion.
Sănătatea, forma fizică și psihică trebuie să fie optime pentru zbor. De cele mai multe ori doar când ajung acasă sau la hotel îmi dau seama cât de solicitant a fost zborul.
Când sunt în cabina de pilotaj, mă concentrez pe procedurile aferente zborului și nu îmi dau seama când trece timpul.
Pe lângă zbor, meseria de pilot implică și o continuă documentare. Studiez mereu pentru că sunt multe manuale de zbor, manuale de proceduri de zbor și reglementări aeronautice ce trebuiesc respectate.
În decursul unui an, suntem chemați de multe ori la centrul de pregătire al piloțior din cadrul companiei Blue Air. Facem cursuri teoretice specifice, iar o dată la sase luni plecăm la simulatorul de zbor.
Suntem pregătiți și evaluați de instructorii companiei și de examinatorii Autorității Aeronautice. Ne revalidează licența de zbor în fiecare an.
De asemenea suntem evaluați medical pentru a fi apți de zbor. La sfârșitul examenului medical primim un nou certificat, care este valabil un an.
Care a fost parcursul profesional în aviație? Ce pași ai urmat pentru a ajunge la manșă?
Așa cum v-am spus mai sus, am început ca pilot la Aeroclubul Romaniei. Am cunoscut aviatori bine pregatiti, care au contribuit la formarea mea ca pilot.
Am continuat ca pilot instructor, urmând în paralel cursurile Scolii Superioare de Aviatie Civila pentru a obține licența de pilot comercial și instructor.
Timp de 8 ani am zburat la Aeroclubul României, fiind perioada cea mai importantă din cariera mea de pilot. Am avut o activiate intensă. Zburam ca instructor, formând viitori piloți, zburam în fiecare weekend la show-uri aviatice (mulți probabil mă știți de la aceste spectacole). În paralel am lucrat alaturi de echipa de conducere și management a Aeroclubului României pentru a coordona activitatea de zbor.
În 2015, am participat la examenul de selecție pentru viitorii piloți Blue Air. Am fost admis, iar câteva luni mai târziu am inceput pregătirea pe aeronava Boeing 737.
De la 1 martie 2016 și până în prezent am zburat la Blue Air. Este cea mai mare companie de transport aerian românească. Avem 30 de aeronave cu care zburăm în peste 100 de destinații interne și internaționale.
Legat de studii, am parcurs între anii 2004 si 2008 cursurile Facultațiii de Comert Exterior, iar între anii 2009 si 2011 am facut studii post universitare de Masterat la Facultatea de Inginerie Aerospațială din cadrul Universității Politehnică, București.
De asemenea, studiile pentru obținerea licenței pe pilot de linie le-am efectuat la Școala Superioară de Aviație Civilă Română.
Stiu ca nu ai un program fix. Cum te împarți între job, viața privată și viața de familie?
Programul de lucru al unui pilot nu este fix deoarece trebuie respectat timpul de odihnă între curse. Dacă zburăm noaptea, se adaugă ore suplimentare de odihnă.
În general primim programul de zbor o dată pe lună și știm unde și cu cine vom zbura în echipaj. Între curse mă odihnesc și încerc să mă relaxez, citesc și petrec mult timp în sala de sport.
În meseria ta bănuiesc că nu există zile monotone. Ne poți povesti cum decurge o zi la job? Ai avut peripeții, situații plăcute și mai puțin plăcute?
Fiecare zbor este diferit, iar un factor decisiv îl reprezintă vremea. Dacă nu este vreme bună de zbor, lucrurile se schimbă mult.
De asemenea, nu zburăm în ficeare zi în aceeași componență de echipaj sau cu aceleași avion. Uneori este plăcut să zbori chiar și în situatii speciale. Chiar dacă apare o urgență de rezolvat în cabina de pilotaj, pentru noi este normalitate.
Care sunt planurile profesionale pe viitor? Dorești să rămâi în aviație sau să urmezi o altă meserie?
Bineințeles că vreau să rămân în aviație. Mă pregătesc să pentru a deveni pilot comandant pe aeronava Boeing 737 la Blue Air. În paralel, îmi propun să îmi aloc mai mult timp pentru a zbura cu elevii și a participa la show-urile aeronautice.
Ce sfaturi ai pentru cei ce doresc să urmeze o carieră în aviație, în special pe domeniul tău de activitate?
Trebuie să-și dorească o carieră în aviație. Apoi să se înscrie și sa urmeze cursurile unei scoli de aviație. Personal, îi sfătuiesc să studieze mult. Este un volum foarte mare de informații care trebuiesc asimilate.
Este important să începi să zbori de la o vărstă cât mai mică, dar niciodată nu este prea târziu pendru a-ți îndeplini visul. În aviație, mai bine mai târziu decât niciodată.
Multă baftă, Ștefan! Să ai parte de zboruri cât mai frumoase și să-ți urmezi visul. Să ne revedem cu bine la bordul avionului Blue Air!