fbpx Noile condiții de călătorie în Serbia: test negativ de COVID-19 pentru cei ce călătoresc din România.

Noile condiții de călătorie în Serbia: test negativ de COVID-19 pentru cei ce călătoresc din România.

2 2.122
Avion intarziat? Zbor anulat? >>Solicita acum despagubiri<< pentru zborul intarziat sau anulat. Poti avea dreptul pana la 600€.

Începând cu data de 15 august 2020, ora 00.00, accesul cetățenilor străini care intră pe teritoriul Republicii Serbia din România, Bulgaria, Croația sau Macedonia de Nord, cu excepția celor aflați în tranzit, este permis dacă dețin un test PCR negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore de la momentul eliberării rezultatului, emis de laboratoarele acreditate din statul de proveniență. 

Test negativ de COVID-19 pentru cei ce călătoresc din România

Cetățenii străini cu reședința sau domiciliul în Republica Serbia (ca și cetățenii sârbi) care intră pe teritoriul Serbiei venind din Croația, Muntenegru și Bosnia-Herțegovina vor primi la intrarea în Serbia o înștiințare scrisă privind obligativitatea prezentării la o instituție de sănătate publică în termen de 24h de la trecerea frontierei. În acest scop instituția de sănătate publică va fi contactată prin portalul electronic www.e-zdravlje.gov.rs.

La granița terestră româno-sârbă sunt deschise în prezent traficului rutier de mărfuri și de persoane punctele de trecere Srpska Crnja-Jimbolia, Stamora Moravița, Porțile de Fier I, iar pentru traficul feroviar de mărfuri punctele de trecere Jimbolia/Srpska Crnja și Stamora Moravița/Vatin.

Punctele de frontieră între România și Serbia care au fost închise sunt următoarele: Valcani-Vrbica (rutier), Comlosu Mare – Nakovo (rutier), Foeni – Jasa Tomic (rutier), Naidas –Kaluderovo (rutier), Porțile de Fier 2 – Djerdap 2 (rutier), Moldova Veche – Golubac (fluvial), Svinița – Donji Milanovac (fluvial), Orșova – Tekija (fluvial), Porțile de Fier/Drobeta – Kladovo (fluvial). 

Excepții de la obligativitatea prezentării unui test PCR negativ :

  • cetățenii străini care intră pe teritoriul Republicii Serbia din România, Bulgaria, Croația sau Macedonia de Nord și se află în tranzit care nu depășește 12 ore;
  • persoanele care intră pe teritoriul Republicii Serbia dinspre unul din cele patru state doar dacă au tranzitat, pentru nu mai mult de 12 ore, teritoriul acestora.
  • cetățenii sârbi, precum și cetățenii străini care au domiciliul sau reședința în Republica Serbia și lucrătorii transfrontalieri, dacă dețin documente doveditoare valabile în acest sens;
  • membrii echipajelor de transport rutier de marfă aflate în tranzit, dacă durata tranzitului teritoriului Republicii Serbiei nu depășește 12 ore, precum și transportatorii care au ca destinație finală Serbia sau care preiau marfă din Serbia;
  • membrii echipajelor de transport rutier de persoane (autobuze de linie și de transport internațional de persoane), aflați sau în tranzit sau cu destinație finală sau stație în Republica Serbia;
  • personalul feroviar;

Personalul navigant al aeronavelor ce zboară spre Serbia sau tranzitează aeroporturile sârbe

  • personalul navigant cu destinația Republica Serbia precum și personalul navigant și pasagerii aeronavelor care tranzitează aeroporturile sârbe;
  • copiii cu vârsta de până la 12 ani, dacă părinții, tutorii sau persoanele care îi însoțesc prezintă un test molecular negativ (PCR) pentru infecția cu COVID-19, nu mai vechi de 48 de ore;
  • personalul navelor fluviale care transportă marfă către un port intern sârb sau care se află în tranzit. Tranzitul fluvial pe căile navigabile internaționale pe teritoriul Serbiei este limitat, în cazul navigației în amonte, la maximum 90 de ore de la momentul intrării pe teritoriul Serbiei pentru barje și la 60 de ore pentru nave; în cazul navigației în aval este limitat la 72 de ore pentru barje și la 54 de ore pentru nave.
  • personalul diplomatic și consular acreditat în Republica Serbia și personalul organizațiilor internaționale, precum și membrii lor de familie, posesori ai cărților de identitate specifice emise de autoritățile sârbe competente;
  • convoaiele umanitare agreate pe cale diplomatică.

Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autoritățile sârbe și va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea sârbă.

2 Comentarii
  1. […] Noile condiții de călătorie în Serbia: test negativ de COVID-19 pentru cei ce… […]

  2. […] Noile condiții de călătorie în Serbia: test negativ de COVID-19 pentru cei ce… […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.