blank

Măsuri de sănătate și siguranță în avioanele RYANAIR. Masca va fi obligatorie!

0 3.923

Tot mai multe companii aeriene anunță noile măsuri de sănătate și siguranță în avioanelor lor. Așa cum anticipam, masca va fi obligatorie inclusiv în avioanele RYANAIR.

Edward Wilson (CEO Ryanair DAC) le-a explicat angajaților cum intenționează RYANAIR să-și relanseze activitatea după pandemia Covid-19. Și, totodată, au fost prezentat noile măsuri de sănătate și siguranță.

Într-un mesaj video către angajați, Eddie Wilson, CEO al companiei aeriene Ryanair, a detaliat măsurile care ar trebui implementate și aplicate începând cu luna iunie.

Măsuri de sănătate și siguranță în avioanele RYANAIR

Pasagerii și echipajul de cabină vor fi obligați să poarte masca pe toată durata zborului. Clienții vor fi supuși unui control de temperatură pe aeroport, înainte de îmbarcare. Deplasările în aeronavă vor fi limitate, iar tranzacțiile în numerar vor fi interzise în favoarea plății cu cardurile contactless.

Oficialii RYANAIR critică ideea de a lăsa un loc liber la mijloc, între pasageri, menționând cele semnalate și de IATA. Reducerea numărului de pasageri la bord înseamnă costuri mai mari și biletele de avion mai scumpe, iar măsura nu este atât de eficientă precum se dorește.

RYANAIR speră să reia o mare parte din zboruri începând cu 1 iulie. Probabil în perioada iulie – septembrie vor fi operate aproximativ 50% din zboruri, urmând ca din septembrie situația să fie reevaluată și, conform cerinței din piață, frecvențele să crească.

În prezent, RYANAIR operează o serie de zboruri strategice cu plecare din Irlanda și Marea Britanie. În perioada 15 mai – 28 mai, RYANAIR va zbura pe ruta București – Londra Stansted. De menționat faptul că traficul RYANAIR a scăzut cu 99.6% în luna aprilie.

Eddie Wilson le-a mai spus angajaților că: Ryanair nu poate conta pe un ajutor de salvare din partea guvernelor pentru că este o companie aeriană bine condusă. Și nu a ezitat să critice guvernele europene pentru ajutoarele de stat oferite companiilor aeriene, cum ar fi Lufthansa, KLM, Air France, Finnair, care acum beneficiază de un avantaj neloial. În teorie, fără aceste ajutoare financiare, companiile aeriene respective ar fi intrat în faliment sau erau nevoite să-și reducă foarte mult operațiunile.

Leave A Reply

Your email address will not be published.