În urma unor accidente aviatice ce implica avioane comerciale, probabil ați auzit că primele acțiuni întreprinse sunt acelea de căutare, salvare și recuperare ocupanți avion, dar și căutarea și recuperarea cutiilor negre. Însă, spre surprinderea unora, cutiile negre din aviație sunt vopsite în portocaliu. Dacă sunteți curioși, vă invităm la o lectură despre istoria ”cutiei negre”.
De la invenția sa și de-a lungul evoluției sale, încăd din 1950, „cutia neagră” a fost crucială pentru menținerea și îmbunătățirea siguranței aeronavelor comerciale. Specialiștii în furnizarea de componente, Artemis Aerospace, explorează acest echipament esențial și modul în care s-a dezvoltat în tehnologia modernă folosită astăzi de industrie.
”Cutiile negre” ale unui avion au de fapt oficial două denumiri distincte: înregistrator de date de zbor (Flight Data Recorder – FDR) și înregistrator de voce în cabina de pilotaj (Cockpit Voice Recorder – CVR).
Primele cutii negre, la propriu, au apărut prin anii 1950 și aveau în interior o bandă magnetică pe care erau înregistrate datele de zbor. Erau cutii ignifugi, vopsite în negru, cu rolul de a proteja banda magnetică. Terminologia de ”cutia neagră” a fost popularizată de britanici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Problema cutiilor negre din acele vremuri țineau de vizibilitatea redusă și erau greu de reperat în urma accidentelor aviatice. În acest context, reglementările au stipulat ca toate inregistratoarele de zbor să fie vopsite în ”portocaliu internațional” pentru a putea fi văzute mai uțor în cazul accidentelor. Cu toate că a fost schimbată culoarea în care erau vopsite, denumirea înregistratoarelor a rămas ca fiind ”cutiile negre”. În prezent putem asocia denumirea cu ceva rău pentru că acestea sunt accesate doar în urma unor accidente aviatice sau incidente mai serioase.
Deși primele cutii negre au fost inventate de omul de știință australian, David Warren, cel mai vechi design cunoscut a fost realizat de François Hussenot și Paul Beaudoin la centrul de testare de zbor Marignane din Franța, în 1939.
Până în anii 1950, înregistratoarele de zbor au fost folosite în principal pe aeronavele militare. Cu toate acestea, în 1953, prototipul FDR al lui David Warren „The ARL Flight Memory Unit” a fost proiectat special pentru investigațiile post-accident ale aeronavelor civile și a fost primul care a înregistrat voci în cabina de pilotaj, precum și citirea instrumentelor de bord.
Pe măsură ce înregistrările au devenit digitalizate, acest lucru a dus la combinarea FDR și CVR într-o singură unitate numită CVDR.
Cele mai multe avioane comerciale sunt acum echipate suplimentar cu un QAR (registrator de acces rapid), ceea ce înseamnă că datele pot fi accesate rapid în cazul unor incidente mai puțin grave, cum ar fi abaterile neplanificate, care necesită investigații suplimentare.
Sistemele de astăzi sunt controlate digital și includ echipamente de testare încorporate care înregistrează modul în care funcționează aeronava. Aceasta înseamnă că problemele potențiale pot fi identificate și rezolvate înainte de apariția unui incident, făcând călătoriile cu avionul și mai sigure și mai eficiente.
Cutiile negre au evoluat, iar sistemele de localizare au fost perfecționate. De exemplu, FDR-urile sunt echipate cu o baliză de localizare subacvatică care este activată automat atunci când are loc un incident și aeronava ajunge în apă.
Iar viitorul în aviație va fi cu certitudine mai sigur. NTSB (National Transport Safety Board) din SUA face lobby de mult timp pentru instalarea de video recordere în cabină de pilotaj pentru a îmbunătăți calitatea informațiilor care pot fi colectate în urma unui incident. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost lipsit de controverse și ALPA (Asociația piloților de linie aeriană) și-a exprimat îngrijorarea cu privire la confidențialitate.
Indiferent de viitorul pentru înregistratoarele de date de zbor, acestea vor continua să fie esențiale pentru menținerea siguranței călătoriilor aeriene.