În vizită la Şcoala de Zbor Carpatair Flight Training

Nu cred că trebuie să vă mai spun că sunt pasionat de avioane, zboruri, aviaţia comercială etc. Însă nu toţi au această pasiune şi cunosc foarte multe persoane care se tem să zboare. La început şi mie mi-a fost puţin teamă, asta până am călcat în avion şi am făcut primul zbor. Apoi totul s-a transformat în mine şi acum mă bucur ori de câte ori se iveşte ocazia să zbor.

Cred că teama asta vine din idei predefinite, din informaţiile eronate găsite, din tot felul de poveşti mai puţin fericite, iar toate acestea cred că pot dispărea dacă informaţiile ar fi publicate corect şi fără tentă de cancan, dacă lumea ar înţelege mai bine cum zboară un avion, cum se pregătesc piloţii etc.

Am citit foarte mult despre aviaţie, am înţeles că avionul este cel mai sigur mijloc de transport raportat la numărul victimelor şi accidentelor înregistrate până acum, am văzut cu câtă precizie sunt construite avioanele, cum sunt întreţinute etc. Însă nu am văzut cum sunt pilotate, nu am avut ocazia să zbor în cabina unui avion.

Aşa că ieri am răspuns afirmativ la invitaţia Carpatair de a merge la Timişoara pentru a testa simulatorul de zbor fix de ultima generaţie de clasa FNPT II MCC, produs de către compania Mechtronix din Canada. Mechtronix Ascent FNPT II MCC este un dispozitiv care simuleaza un avion bimotor turbopropulsor generic, fiind totodata reconfigurabil şi pentru alte două tipuri de aeronave. În simulator pot fi create tot felul de scenarii, de la simple zboruri la tot felul de situaţii mai puţin plăcute, în funcţie de condiţii meteo, defecţiuni tehnice, proceduri.

Nu este uşor să ajungi pilot de linie. Cine doreşte o meserie în această industrie, trebuie să fie pasionat, să se dedice zborului, să înveţe peste 14 manuale destul de groase de teorie şi să treacă prin toate modulele de pregătire teoretice şi practice. Şcoala Carpatair Flight Training (click pentru mai multe informaţii) este una dintre cele mai bine dotate din România.

Revenind la experienţa mea la manşa avionului (mai bine spus a simulatorului), pot să vă spun că a fost ceva special. Nu este uşor să tragi de manşă, să stai cu ochii pe ceasurile din bordul avionului, să faci mereu calcule în funcţie de vreme, viteză, turaţiile motoarelor etc.

Nu am prăbuşit avionul, ba chiar am reuşit şi câteva aterizări la îndrumarea lui Dan Petrov, un tânăr foarte ambiţios şi priceput în ale zborurilor. Însă am reuşit, alături de Alina, să distrugem un avion în aer pentru că am depăşit viteza limită de zbor.

Mai jos aveţi un video cu o simulare de zbor în condiţii grele de vreme. Avem zăpadă, ceaţă, puţin vânt şi este noapte. În astfel de situaţii se zboară cu pilot automat şi cu ajutorul instrumentelor de bord. La anumite avioane, pilotul automat nu ştie să controleze motoarele, iar aici intervine experienţa pilotului.

Şi câteva imagini cu mine, mândru pe scaunul copilotului!

Simulatorul este o „jucărie” pe care mi-ar plăcea să o am în sufragerie, dar nu ştiu încă dacă vreau să merg spre pilotaj. Deocamdată prefer să pilotez laptop-uri!

Ca o concluzie, vreau să vă spun că aviaţia nu se face după ureche. Nu toată lumea poate ajunge pilot, însoţitor de zbor sau să lucreze în industrie. Avioanele sunt fabricate şi testate ani de zile până ajung în flotele operatorilor aerieni. Fiecare piesă este verificată şi aprobată de diferite organizaţii din aviaţie.

La fel şi în cazul personalului de la bord. Se fac şcoli, se adună ore de zbor în prezenţa instructorilor, a personalului calificat. Durează cam 1.5-2 ani să ajungi pilot de linie, însă durează mult mai mult ca să ajungi capitan pe o eronavă.

Când vă urcaţi într-un avion trebuie să aveţi încredere în aeronavă şi în personalul de la bord. Trebuie să vă gândiţi că piloţii şi însoţitorii de zbor sunt pregătiţi să vă asigure confortul necesar, dar şi să intervină promţi în diferite situaţii neprevăzute. Vă urez zbor lin!