blank

IATA avertizează: companiile aeriene vor pierde 13 miliarde de dolari in fiecare luna, pana la finalul anului 2020.

1 649

Anul 2020 este dramatic pentru aviația comercială. Pandemia de COVID-19 a prăbușit această industrie cu mult peste estimările inițiale. Unele studii au aratat că aviația comercială și de pasageri a ajuns la nivelul anului 2000 – 2010 (în funcție de regiuni).

Au fost perioade de lockdown când peste 80% din flota globală de avioane de pasageri a fost reținută la sol. Companiile aeriene au anulat în medie peste 80%-90% din zborurile cu pasageri. Au fost companii care și-au blocat activitatea. Să ne reamintim ce s-a întâmplat la începutul pandemiei.

Ajutoare guvernamentale în valoare de 160 de miliar de dolari în primele 6 luni din 2020

Cu toate că avioanele nu au zburat, companiile aeriene au avut cheltuieli foarte mari în fiecare lună. Avioanele ținute la sol consumă resurse uriașe. Depozitarea avioanelor, întreținerea și conservarea pe perioadele de staționare, toate aceste acțiuni costă. Am văzut milioane de pasageri revoltați și nemulțumiți de faptul că zborurile au fost anulate și banii nu au fost rambursați. Da, banii nu au fost rambursați imediat pentru că o mare parte din numerarul companiilor aeriene a mers la plata conservării flotei de avioane, la plata salariilor, la plata chiriilor etc. Pentru a face față rambursărilor și pentru a-și acoperi cheltuielile, companiile aeriene au avut nevoie de sprijinul guvernamental.

Pentru primele 6 luni ale anului 2020, guvernele din toată lumea au oferit sprijin financiar companiilor aeriene, sub diferite forme, care s-a ridicat la valoarea de 160 de miliarde de dolari. Dar nu e suficient. Urmează a doua parte a anului, iar hemoragia de numerar nu se oprește.

Rezerva de numerar se va diminua cu 13 miliarde de doalari pe luna, până la finalul lui 2020

IATA avertizează că rezerva de numerar a companiilor aeriene se va diminua cu 13 miliarde de dolari pe lună, adică undeva la 77 de miliarde de dolari până la finalul lui 2020. Va veni o criză de cash-flow, care va pune în dificultate tot mai multe companii aeriene.

Veniturile companiilor aeriene au scăzut cu aproape 80% comparativ cu aceeași perioadă din 2019. Vor exista pierderi de peste 60-70 miliarde de dolari și în 2021. Și sunt slabe șanse ca aviația să ajungă pe plus în 2022.

Relansarea operațiunilor aeriene nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Chiar dacă majoritatea companiilor aeriene au reluat o serie de zboruri începând cu lunile mai, iunie, iulie, situația aviației comerciale este departe de performanțele anilor trecuți. Nu sunt pasageri din cauza restricțiilor de călătorie! Și semnalul de alarmă tras de IATA vine în contextul în care ne apropiem de sezonul de iarnă, care în mod normal este mult mai slab față de sezonul estival.

Pentru multe companii aeriene, greul abia acum începe. Măsurile luate de guvernele din toată lumea în contextul pandemiei de COVID-19 vor contribui la prăbușirea industriilor: aviație, turism, HoReCa și a tuturor industriilor conexe. Sunt puse în pericol 4.8 milioane de locuri de muncă în aviație și peste 46 de milioane de locuri de muncă în toate sectoarele conexe.

Vă reamintim că unele companii aeriene au falimentat deja în urma complicațiilor financiare apărute în vremea pandemiei.

Pentru cine nu știe, IATA – International Air Transport Association – este o organizație comercială internațională a companiilor aeriene. Aceasta reprezintă interesele a peste 290 de companii aeriene din 120 de țări. Acestea asigură peste 80% din totalul zborurilor operate la nivel global.

Leave A Reply

Your email address will not be published.