Cum să vă protejați bunurile de hoți în călătorii!
Am călătorit de foarte multe ori prin țară și peste hotare. Am strâns sute de zboruri în portofoliu și am vizitat zeci de orașe și sute de obiective turistice. Recunosc că până acum nu am picat pradă hoților, dar nici nu las garda jos. Însă cunosc multe persoane care au rămas fără bani, fără acte sau fără portofel.
În decursul anilor, am citit tot felul de povești despre cei buzunăriți, dar și despre tehnici folosite de hoții de buzunare. Ca să reușească să îți golească buzunarele, hoții vor încerca să apeleze la tot felul de metode, în special să-ți distragă atenția. Este important ca să aveți grijă de bunurile voastre, indiferent de scenariul aplicat de hoți.
Protejați-vă bunurile în călătorii
Un călător care nu atrage privirile celor din jur, implicit ale hoților, este un călător protejat. Nu purtați bijuterii scumpe la vedere. Nu vă afișați ostentativ colierele și ceasurile, mai ales în locurile foarte aglomerate, atunci când vizitați obiectivele turistice. Să știți că inclusiv cei mai bogați oameni obișnuiesc să poarte replici fake atunci când ies în mulțime.
Prin marile orașe veți vedea adesea semne cu mesajul ”Atenție, hoți de buzunare”. Acestea pot fi amplasate la metrou, la obiective turistice, în locurile cele mai aglomerate de turiști etc. Involuntar, mulți dintre cei ce văd astfel de semne încep să verifice bunurile – portofele, telefonul, banii, acte – atingând pantalonii, buzunarele, verificând poșeta etc.
Prin aceste gesturi, tocmai le-au spus hoților unde își tin lucrurile valoroase. Cel mai bine, ignorați pe moment aceste semne. Este indicat ca actele, banii și lucrurile de valoare să nu fie ținute în același loc. Ba chiar se recomandă ca o parte din bani să fie păstrați în locuri mai puțin obișnuite, cum ar fi în pantofi, adidași, buzunare secrete etc. Păstrați o sumă decentă de bani prin buzunare, fără a fi nevoiți să scoateți portofelul la fiecare tranzacție.
Atenție să nu cedați trucurilor hoților
Este important să nu cedați trucurilor tipice puse în aplicare de escroci. Printre cele mai cunoscute sunt: ”Cât e ceasul” – distragerea atenției – unul întreabă cât e ceasul, iar un alt doilea hoț te buzunărește; ”murdăria” – hoțul te murdărește aparent din greșeală și te buzunărește în timp ce aparent de curăță; ”jacheta” – cu mâinile acoperite de o jachetă, hoțul poate opera fără a atrage atenția, mai ales în aglomerație.
În concluzie, căutați să vă puneți actele, documentele și banii la adăpost, fără a fi afișate la vedere și fără a avea acces rapid la ele. Dacă aveți genți de mână, bagaje, nu le lăsați nesupravegheate. Dacă purtați borsete, atenție la modul în care le purtați pentru ca hoții să nu aibă acces la ele sau la curele.
Personal, prefer să țin bunurile de valoare în mai multe buzunare și locuri greu accesibile, fie buzunare închise, fie buzunare interioare, fie locuri secrete. În ultima vreme, rucsacul nu mi-a lipsit din călătorii, iar toate buzunarele sunt securizate. Nu lăsați garda jos în fața celor ce vă abordează pe stradă. Fiți mereu vigilenți.
Voi ce alte tehnici de protejare a bunurilor practicați? Ați fost pradă hoților? Cum ați soluționat astfel de p robleme?