Cazul MH17 (Boeing 777 Malaysia Airlines prăbuşit la graniţa dintre Ucraina şi Rusia) după 4 zile
Au trecut 4 zile de la tragicul accident înregistrat pe 17 iulie 2014, când o aeronavă de tip Boeing 777 sub culorile Malaysia Airlines s-a prăbuşit la graniţa dintre Ucraina şi Rusia.
AirlinesTravel.ro a monitorizat cazul, dar politica noastră editorială nu cuprinde declaraţiile politice, presupunerile şi toate ideile contradictorii cu privire la acest caz. Încercăm să abordăm subiectul cât mai aproape de domeniul aviatic şi să lăsăm specialiştii să vină cu informaţii concrete. Nu susţinem partide politice, nu lansăm presupuneri şi acuzaţii, nu speculăm.
Dar să revenim la accident şi la informaţiile concrete pe care le-am aflat din 17 iulie şă până azi.
Avionul opera zborul MH17, pe ruta Amsterdam – Kuala Lumpur. În ziua accidentului, în jurul orei 16.30, s-a pierdut contacul cu avionul, lucru confirmat şi de Malaysia Airlines la puţin timp după.
În jurul orei 12:30 UTC, aeronava Boeing 777-200ER (9M-MRD) Malaysia Airlines s-a prăbuşit în apropierea graniţei dintre Ucraina şi Rusia, în zona de conflict Donetsk, regiune controlată de pro-ruşi. Aeronava avea la bord 298 de persoane (15 membri ai echipajului şi 283 de pasageri). Toate persoanele au fost declarate decedate.
Primele informaţii arată că avionul ar fi fost lovit de o rachetă sol-aer lansată de un sistem Buk. Această informaţie a rămas în picioare până în prezent, mai mulţi specialişti afirmând că avionul ar fi fost lovit de o rachetă, dar încă nu s-a stabilit cine a tras-o. Guvernul ucrainean și separatiștii pro-ruse se acuză reciproc, o bătălie a declaraţiilor la care iau parte şi ţările din UE plus SUA.
După 4 zile de la accident, avem lista completă a persoanelor aflate la bordul avionului, ordonată după naţionalitate.
Naţionalitate | Numărul (boarding passport) |
Naţionalitate dublă |
---|---|---|
![]() |
27 | 1 |
![]() |
4 | 1 |
![]() |
1 | 0 |
![]() |
4 | 0 |
![]() |
12 | 0 |
![]() |
0 | 1 |
![]() |
0 | 1 |
![]() |
0 | 1 |
![]() |
43 | 0 |
![]() |
193 | 0 |
![]() |
1 | 1 |
![]() |
3 | 0 |
![]() |
0 | 1 |
![]() |
0 | 1 |
![]() |
10 | 0 |
![]() |
0 | 1 |
![]() |
0 | 3 |
Total | 298 |
Am făcut o scurtă analiza asupra aeronavei Boeing 777-200ER (9M-MRD). A împlinit 17 ani pe 17.07.2014, dată la care a operat ultimul zbor. Primul zvor la făcut pe 17.07.1997. Avea un dosar curat şi revizia la zi, ceea ce exclude posibile defecţiuni tehnice sau de altă natură.
Multe voci s-au întrebat de ce avionul zbura peste o zonă de conflict. Am aflat şi răspunsul de la ICAO şi EUROCONTROL. Până pe 17 iulie, culoarul de zbor 330, din zona de est a Ucrainei, era considerat sigur, o zonă pe unde treceau mai multe avioane comerciale.
După accident, zona a fost restricţionată fără limite, iar companiile aeriene au decis să ocolească spaţiul aerian al Ucrainei, majoritatea prin România. Inclusiv TAROM ocoleşte spaţiul aerian al Ucrainei şi a modificat orarul de zbor spre Moscova.
Din respect pentru victime, dar şi din considerente financiare şi de imagine, Malaysia Airlines a decis să retragă indicativul MH17, începând cu 25 iulie 2014. MH17 devine MH19.
Conform unui comunicat emis de Malaysia Airlines, operatorul aerian sprijină logistic şi financiar rudele şi familiile victimelor. Pentru început, Malaysia Airlines oferă 5000 de dolari/pasager familiilor îndurerare. Citibank a sprijinit Malaysia Airlines cu aranjamentele logistice pentru transferul de fonduri.
Legat de cutiile negre ale aeronavei şi cadavrele celor ce au pierit în accident, situaţia este incertă. Mai multe imagini arată cum mai multe persoane au vandalizat zona accidentului şi nu este exclusă distrugerea unor probe importante.
În decursul zilei de ieri, Malaysia Airlines a anunţat că a stabilit o legătură cu cei ce conduc regiunea Donetsk şi au căzut la o înţelegere cu privire la cutiile negre, la cadavre şi la mai multe dovezi vitale.
Conform informaţiilor, 282 de trupuri neînsufleţite se află într-un tren la Torez, urmând a fi mutate la Kharkiv şi apoi predate autorităţilor olandeze. O aeronavă C-130 Hercules le va transporta la Amsterdam, alături de şase membri din Malaezia.
În al doilea rând, cutiile negre ar urma să fie predate unei echipe din Malaezia. Tranzacţia era programată pentru ora 21.00 (ora locală din Ucraina) şi trebuia să aibă loc la Donetsk. Datele din cutiile negre sunt cruciale pentru investigaţie. Oficial, acestea au fost predate autorităţilor din Malaezia.
În al treilea rând, Malaysia Airlines solicită ca toate organizaţiile să lucreze împreună pentru o anchetă corectă şi pentru a se respecta înţelegerea. Doar aşa se poate ajunge la un verdict final în acest caz.
Vom reveni cu noi informatii despre cazul MH17, cel mai probabil la 7 zile de la accident sau mai devreme, în funcţie de importanţa informaţiilor apărute. Vreau să mai trag un semnal de alarmă cu privire la acest caz. Nu toate materialele video apărute pe internet, care fac referire la acest caz, aparţin acestui caz.
(foto cover: