Navigheaza in Categoria

Sfaturi

Degivrarea avioanelor la sol – de ce, cum, când

Suntem în plină iarnă, cu ninsoare și temperaturi sub 0 grade. Mereu v-am informat despre situația zborurilor din/spre aeroporturile din România, despre anulările apărute din cauza condițiilor meteo nefavorabile, dar și despre întârzierile la decolare, care sunt determinate de necesitatea degivrării aeronavelor.Degivrarea avioanelor De ce…
Citeste mai mult...

10 reguli de respectat pentru un zbor liniştit

Ca reprezentant Airlines Travel, site dedicat industriilor de aviaţie şi travel, primesc foarte multe întrebări şi solicitări cu privire la zborul cu avionul. Pe lângă acestea, observ şi persoane revoltate la unele acţiuni desfăşurate de personalul de la sol sau din avion, angajaţi ai companiilor aeriene sau ai companiilor de handling*. În multe…
Citeste mai mult...

Cum să-ţi faci paşaport temporar la urgenţă

Update 30 iulie 2018:Paşaportul simplu temporar este documentul de călătorie care se eliberează cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a dreptului de a călători în străinătate, iar în perioada imediat următoare au nevoie urgentă demonstrată de un paşaport valabil.…
Citeste mai mult...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More

Translate »