Brașov – Constanța cu Liniile Aeriene Române?
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, reprezentanţii Consiliului Consiliului Judeţean Braşov, dar şi ai altor administraţii judeţene şi locale din ţară au participat miercuri, 13 decembrie, la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, la prezentarea unei aeronave de mici dimensiuni, modelul L 410, cu o capacitate de 19 locuri, produsă de o companie din Cehia, Aircraft Industries (fostă Let Kunovice).
Potrivit informaţiilor producătorului, preţul unei astfel de aeronave porneşte de la 7,5 milioane de euro, asta fără dotări opţionale. Conform prezentării făcute de reprezentanţii producătorului din Cehia, aeronava este una robustă şi poate zbura în condiţii meteorologice dificile, fiind folosită inclusiv pentru curse în Nepal, unde merg numeroşi turişti pentru a urca pe Everest, transmite brasov.net. Avionul are o autonomie de 2.570 de kilometri, o viteză de zbor de 417 km/h și o capacitate cargo de 500 kg.
Prezentarea acestei aeronave vine în contextul în care 15 consilii judeţene din România au în plan să formeze o structură asociativă care să înfiinţeze societatea comercială pe acţiuni Liniile Aeriene Române, care să opereze curse aeriene regulate interne.
Pentru început pot fi 5 sau 6 aeronave, urmând ca ulterior flota să fie extinsă. Pentru oamenii de afaceri și nu numai, acest lucru va însemna că, în cursul unei singure zile, se pot deplasa pe teritoriul României între orașe situate la sute de kilometri distanță unul de celălalt, economia de bani și de timp fiind evidentă.
”De la prima întâlnire pe această temă m-am bucurat să văd că, în urma discuțiilor, consiliile județene au agreat acest proiect. Iată că azi facem primii pași cu adevărat în sensul înființării noii companii aeriene românești”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
Prima rută ar putea fi chiar Brașov – Constanța, anunță preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
În ceea ce priveşte termenul în care noul operator ar putea fi înfiinţat, Daraban a precizat că, din punctul lui de vedere, „lucrurile sunt gata, în sensul că statutul societăţii este pregătit, societatea de management tehnic şi operaţional există. Acum, noi nu putem controla şi deciziile la nivelul administraţiilor publice”.
„Sumele ar urma să fie asigurate de acţionari, însă este important de precizat că aceştia nu trebuie să asigure întreaga sumă de la început, ci să se angajeze că vor suporta preţul unui avion. În plus, societatea comercială va putea obţine linii de finanţare cu angajamente solide în spate”, a explicat Mihai Daraban, care a subliniat faptul că suma de 7,5 milioane de euro pentru o aeronavă este doar unul orientativ, pentru că valoarea poate fi mai mică, în funcţie de rezultatele negocierilor cu potenţialii producători şi de numărul de aparate de zbor comandate.