Bătaie în avion, la Otopeni – firul evenimentelor, despre reguli, intervenție și prejudecăți

4 5.071

Pe 17 iulie, la bordul unui avion TAROM, care trebuia să opereze zborul RO101 București – Cairo, s-a declanșat o încăierare între 2 pasageri, echipaj și forțele de ordine. Mai jos încercăm să redăm firul evenimentelor în conformitate cu informațiile oficiale sosite prin intermediul comunicatelor de presă.

Totul a pornit de la o femeie, care s-a așezat pe unul dintre locurile de urgență, fără a îndeplini criteriile de a sta în acea zonă. Personalul aflat la bord a încercat să-i facă instructajul conform regulilor de zbor. Fiind la una dintre ieșirile de urgență, femeia trebuia să vorbească limba engleză sau limba echipajului, să fie aptă fizic pentru a ajuta la evacuare în caz de incident/accident și să coopereze regulamentar cu echipajul.

Bătaie în avion, la Otopeni

Din păcate, conform comunicatului emis de TAROM, femeia nu vorbea limba engleză sau limba română și nu a cooperat în timpul instructajului. Vă reamintim că ieșirile de urgență sunt activate în timpul unui incident/accident, iar cei aflați în dreptul acestora trebuie să fie conștienți la ce responsabilități se expun prin ocuparea acelor locuri.

În cazul de la Otopeni, femeia mai blocase şi zona de acces cu bagaje. Erau așezate sub scaun și la picioare. Fiind într-o zonă cu ieșire de urgență, bagajele trebuiesc depozitate DOAR în compartimentele special amenajate de deasupra capului.

Bun! În situația menționată mai sus, echipajul a solicitat femeii documentul de îmbarcare pentru a se verifica dacă locul ocupat este cel de pe boardingpass. În acel moment a intervenit soțul acesteia, agresând un membru al echipajului și acuzând abuz, menționând că echipajul nu are dreptul să-i legitimeze soția. Din cele menționate ulterior, se pare că femeia nu avea loc la ieșirile de urgență, ci lângă soț, pe ultimul rând. Unde s-a mutat după ce a început scandalul.

Văzând că situația scapă de sub control, comandantul a cerut intervenția Poliției de Frontieră și al personalului de securitate TAROM. După o luptă aprigă la bord, în încercarea de a-i pune cătușele, cei 2 pasageri și copiii lor au fost debarcați.

Despre reguli, intervenție și prejudecăți

Cam acesta a fost firul evenimentelor. Însă imaginile apărute în spațiul public surprind doar intervenția agenților de la Poliția de Frontieră, fără a prezenta și cele întâmplate înainte. De aici și valul de indignare a multora dintre cei ce au urmărit imaginile.

Dar să revenim la subiect. În opinia mea, echipajul și cei ce au intervenit au acționat în conformitate cu regulile din aviație. Am văzut acțiuni similare în Statele Unite, în Marea Britanie, în Franța sau alte țări din Asia. Să știți că la americani situați e chiar mai violentă, inclusiv cu folosirea armamentului din dotare.

Despre unele am scris la vremea lor. Am scris și despre sancțiunile primite de pasagerii recalcitranți: 85000 de lire amendă în cazul unei femei din Marea Britanie (plata pagubelor către compania aeriană) / 172 000 de dolari amendă în cazul unui bărbat de origine asiatică (plata pagubelor către compania aeriană). Plus câteva luni de închisoare.

Regulile sunt făcute pentru a fi respectate, nu încălcate. Aviația lucrează după niște reguli stricte, care trebuie să fie respectate de TOATĂ lumea, indiferent de statut social, naționalitate, culoarea pielii etc. Noi am scris un articol cu CE SA NU FACI IN AVION!

Să nu mai judecăm după aparențe

Da, imaginile apărute pe online vă pot influența pozitiv sau negativ. Vă pot face să emiteți judecăți despre cum s-a intervenit sau despre cum nu s-a intervenit. Adevărul e că de pe margine este ușor de dat din gură sau din degete. Dar înainte să acuzăm echipajul TAROM sau ofițerii de la Poliția de Frontieră, de ce să nu acuzăm pasagerii pentru că nu au respectat regulamentul de zbor? Înainte să cerem clemență, mai bine să respectăm noi toate regulile.

Înainte să venim cu prejudecăți, hai să vedem tot evenimentul în ansamblu și să ne gândim la siguranța și securitatea zborului, oricare ar fi acesta.

Dacă cele menționate mai sus știți că nu sunt corecte sau aveți dovezi spre alte direcții, vă rog să le comunicați în comentarii și vom căuta să obținem și alte informații de le autorități, compani aeriană etc.

4 Comentarii
  1. Dan says

    Zauuuu, esti praf,…cum este cu afirmatia : – iti rup dinti din gura daca mai filmezi ?

    1. Sorin Rusi says

      In situatii de degenul acesta, se apeleaza la intimidare prin glas ridicat si cuvinte licentioase. Daca ati participat la proteste, echipele de interventie inainteaza si bat in scuturi pentru a intimida protestatarii. E o tactica de interventie. Tinand cont de conflictul iscat la bord, echipele de interventie se tem de reactia pasagerilor. Mai ales ca in situatia data erau mai multi egipteni la bord. Iar avionul e un perimetru inchis, limitat ca spatiu.

      Cat despre video, respectivii vor putea solicita daune pentru ca au fost filmati fara aprobare. Prin aceste imagini, vietile lor sunt puse in pericol. Avionul nu este un domeniu public. Exista niste reguli stabilite de companie, de conventiile IATA si ICAO etc…

  2. Mihai says

    Servus. Am vazut si eu mai multe filmulete si mai multe postari si sint de parerea dumneavoastra in legatura cu firul evenimentelor. Lucrul care insa m-a ultragiat pe mine a fost, slaba pregatire a celor care l-au scos pe om afara si violenta verbala si fizica a domnului in tricou gri, violenta extinsa asupra celorlalti pasageri a caror siguranta se presupune ca ar fi trebuit sa o asigure.

  3. Mihai says

    Salut, Sorin! Analiza ta este foarte pertinenta! Politia de Frontiera, precum si echipajul de la bord, au procedat corect! Ceea ce mi se pare insa revoltator, este comportamentul unui individ, imbracat sport, care poarta insa un ecuson (poate fi paznic, boactar, politist, etc) si care ii impiedica pe pasagerii neimplicati in incident sa filmeze, dandu-le chiar peste mana. Mai mult, la un moment dat, acesta chiar il ameninta pe un pasager care filmeaza. Oare nu se putea ca interventia sa nu cuprinda si astfel de episoade?

Leave A Reply

Your email address will not be published.