Aroganță, tupeu sau ambiție din partea Wizz Air la adresa companiilor aeriene tradiționale?

9 2.032

Zilele acestea am primit un altfel de comunicat de presă de la Wizz Air. În mod normal, în redacție ajung comunicate despre oferte comerciale, noutăți operaționale, ceva informații financiare. Însă de data asta este vorba de un altfel de comunicate, care m-a făcut să-l citesc de mai multe ori pentru a înțelege ce a vrut să spună autorul.

În ultimii 3 ani, ți-a întârziat avionul mai mult de 3 ore sau ți-a fost anulat zborul? Solicita ACUM despăgubirile legale de până la 600€!

Titlul este următorul: EPOCA CĂLĂTORIILOR ÎN STIL VECHI A APUS. WIZZ AIR LANSEAZĂ UN APEL CĂTRE TRANSPORTATORII TRADIȚIONALI SĂ RENUNȚE SĂ OPEREZE CU LOCURI LIBERE LA CLASA BUSINESS

Wizz air doreste sa interzica clasa business

Titlul m-a intrigat. ”Cât tupeu pe Wizz Air să ceară așa ceva unor companii tradiționale, care sunt poziționate în zona full-service și zboară de zeci de ani?”.

Și am citit comunicatul. Observ că, mai nou, bătălia companiilor aeriene se dă în emisii CO2, poluare, eficiență operațională. Gata, s-a termiant bătălia prețurilor și a serviciilor? Dar vă las să lecturați comunicatul integral.

Comunicatul de presă Wizz Air despre interzicerea clasei business

Wizz Air, compania aeriană cu cea mai mică amprentă de mediu din Europa și cel mai mare transportator aerian low cost din Europa Centrală și de Est, le cere companiilor aeriene clasice să nu mai opereze cu locuri libere la clasa business pe zborurile mai scurte de cinci ore.

Clasa business ar trebui intersiză pe orice zbor scurt. Pasagerii de la business class contabilizează un impact dublu asupra mediului din perspectiva emisiilor, față de un pasager de la economy, iar industria este vinovată pentru menținerea unui sistem învechit și ineficient. Regândirea sistemului trebuia să aibă loc cu mult timp în urmă. Wizz Air le solicită companiilor aeriene să își ia angajamentul de a interzice călătoria la clasa business pentru orice zbor mai scurt de cinci ore. Vremea călătoriilor în stil vechi a trecut, la fel și a clasei business.

Flotă cu o amprentă de mediu mai mică

Wizz Air operează în prezent cu cel mai mic nivel de emisii de CO2/pasager dintre toate companiile aeriene competitoare – 56,8g/pasager/km în octombrie 2019. Modelul de business ultra low cost WIZZ se bazează pe un grad de încărcare crescut (95% în primul semestru din 2020) și o configurație optimizată de cabină, pentru a face transportul aerian sustenabil și pentru a reduce cât mai mult posibil emisiile de CO2/pasager. Wizz Air s-a angajat să reducă în continuare emisiile cu 30% pentru fiecare pasager în următorii 10 ani și lansează un apel către alte companii să facă la fel. Este o problemă a industriei ce necesită soluții la nivel de industrie. Piața aeriană trebuie să fie în ansamblu mai agresivă în ceea ce privește obiectivele pentru a face cu adevărat diferența.

Wizz Air și-a luat angajamentul să își dezvolte flota cu modele de ultimă generație din familia Airbus și are o comandă fermă de 268 dintre cele mai eficiente aeronave cu un singur culoar din lume. Eficiența de neegalat în ceea ce privește consumul și aerodinamica excelentă a celor mai noi aeronave WIZZ, numeroasele inițiative de eficientizare operațională implementate,  materialele ușoare folosite în cabină și o configurație a rețelei de rute care evită zborurile cu conexiune inutile fac cu adevărat sustenabile operațiunile noastre. Flota din prezent a companiei are o vârstă medie de 4,5 ani, fiind practic una dintre cele mai tinere flote de aeronave din lume. În consecință, suntem compania cu cea mai mică amprentă de mediu/pasager/kilometru din Europa.

Wizz Air a lansat recent un video în care solicită luarea de măsuri, iar acesta poate fi urmărit aici youtu.be/x3cKWn-JHMk

József Váradi, CEO Wizz Air Holding, a declarat: „Wizz Air este dedicată aviației sustenabile și lansăm un apel către companiile tradiționale să își desfășoare activitatea într-o manieră responsabilă și să înceteze să mai opereze cu locuri libere pe zborurile scurte. Industria în ansamblu trebuie să fie mai agresivă și să interzică clasa business pe zborurile scurte. Totodată, lansăm un mesaj către pasageri să facă alegeri informate când își rezervă un zbor. Vremea călătoriilor în stil vechi a apus, la fel și clasa business.

Cam cât tupeu trebuie să ai ca să ceri cu atâta aroganță desființarea clasei business pe zboruri mai scurte de 5 ore? Ok, sunt de acord cu ideea că pasagerii nu ar avea nevoie de prea multe servicii pe zborurile scurte. Că zborul cu avionul nu este despre mancare și băuturi.

Dar nici nu sunt de acord cu desființarea clasei business. Ne preocupă poluarea? Wizz Air de ce nu spune că prețul plătit de pasageri pe segmentul business acoperă poluarea ridicată? Sunt pasageri care vor să se bucure de confort, de mult mai mult spațiu, de intimitate. La Wizz Air cam stai cu genunchii la gură.

Să revenim la bătălia prețurilor și serviciilor

După ce am citit și recitit comunicatul, consideră că Wizz Air are o abordare deplasată. În primul rând, compania low-cost Wizz Air nu are abilitățile de a se implica în modul de admnistrare al altora business-uri. Ok, înțeleg ideea cu poluarea și CO2, dar la fel de bine și mașinile poluează. Să le interzicem?

Cât despre companiile tradiționale, multe dintre acestea au alte strategii în a combate poluarea. Spre exemplu, KLM și Lufthansa încurajează mersul cu trenul pe rutele scurte.

Și, apropo Wizz Air, cred că ar trebui să vă preocupe propriile zboruri și să nu mai lăsați pasagerii rătăciți prin aeroporturi. Hai să revenim la bătălia prețurilor și a serviciilor.

9 Comentarii
  1. Tabacu Victor says

    Sunt de acord cu desfintarea Business Class pt. zboruruile mai mici de 5 ore. Imi place atitudine Wizz. De multe ori este nevoie de o atitudine aroganta ca sa schimbi tiparele de moda veche. Nu cred ca sunt singurul din generatia tanara care crede ca lumea noastra nu se modernizeaza si eficientizeazea asa de repede cum este necesar, avand in vedere, in special incalzirea globala si schimbarile climatice. Eu as merg mai departe decat merge Wizz si propun desfintarea First Class pe toate zborurile, lungi, unde exista si Business Class.
    Haideti sa facem tot ce ne sta in putere sa combatem incalzirea globala!

    1. Sorin Rusi says

      Atitudinea de a ne baga in viata altora? Dar cu ce au gresit oamenii care isi permit si vor sa zboare la business? Vrem ca toti sa zburam in conserve?

  2. Tabacu Victor says

    Ne place sau nu pasagerii de la Business Class, polueaza prea mult iar companiile aeriene inteleg asta mult mai bine decat pasagerii. Nu degeaba chiar si compania Tarom, care nu este low cost, a desfintat pe cursele interne Clasa Business, inca din octombrie 2018, eu cred ca este o directie spre care se vor indrepta o mare parte din companiile aeriene, chiar daca nu toate, insa majoritatea.

    1. Sorin Rusi says

      Ne place sau nu, pasagerii business platesc de n ori mai mult pretul biletului fata de un pasager low-cost. Tarife in care sunt si taxele de poluare. Pentru ca majoritatea companiilor aeriene au servicii de combaterea poluarii. Fie ca vrem sau nu, aviatia nu poate fi doar low-cost pentru ca asa doreste Wizz Air 🙂

  3. George says

    As vrea sa va intreb cu ce polueaza mai mult un pasager de la Business decat unul de la Economy? Nu inteleg ce treaba are asta cu emisiile de CO2? Cel mai mult ma mira ca Wizz Air are tupeul de a se compara cu o Companie de stat, care opereaza simultan cu o varietate de aeronave si spre destinatii in toata lumea, la care se adauga experienta si traditia. Chiar si Tarom, care candva a fost o forta are in spate specialisti si o traditie considerabila. Din cate stiu Wizz Air opereaza doar un singur tip de aeronava (A 320/321). Fiind o Companie tanara, este normal ca aeronavele sa fie cu mult mai noi decat la companiile de stat. Lufthansa de exemplu, ca si celelalte companii de stat europene, isi innoieste continu flota, si care, in comparatie cu Wizz Air (daca tot se fac comparatii) trebuie sa investeasca definitiv incomparabil pentru actualizarea sistemelor de reducere a noxelor. In articol este mentionat de asemenea ca escalele nu sunt o optiune buna pentru Wizz Air. Neinteresant. Nu sunt dispus sa merg cu picioarele in gat si la ore de nebuni pentru a ajunge la o destinatie oarecare. Prefer o escala cu o Companie civilizata decat sa zbor cu autobuzul zburator. Cred ca Wizz Air inca habar nu are ce inseamna aviatie pe bune, iar atitudinea lor este una fundamentalista. Este ca si cum ai spune ca un Cessna 208 se crede A 380 sau Boeing 777-300.

    1. Sorin Rusi says

      Pai ia o ecuatie simpla. Un avion A320 configurat all business cu 40 de locuri polueaza la fel ca unul configurat cu 180 de locuri all economy…Cam asta este ideea ca un pasager business polueaza mai mult, impropriu spus ca polueaza el…

  4. Alin says

    Este un concept nou care daca nu ai suficiente informatii poti sta in balanta, pe care drum sa o iei. Dar in concluzie da nu este nici o diferenta intre 180 de locuri business ori 180 locuri economy. Avionul zboara oricum combustibilul este consumat oricum. Si cu mici diferente de incarcare gen bagaje, pasageri care te va duce la un payload mai mic sau mai mare…toate astea nu produc prea mari schimbari.
    Daca 100 de avioane Wizzair zboara zi de zi cate 12 ore matematica spune ca vor consuma mai mult decat 25 de avioane pe care le are Tarom de exemplu chiar daca ar zbura non stop.
    Iar inovatia NEO si MAX da aduce un consum redus de combustibil insa nr de avioane se dubleaza la fiecare 10 ani deci poluarea nu scade ci creste.
    Cat despre bunii specialisti de la Tarom, ma indoiesc ca este o afirmatie corecta. Acolo este necesara o totala reforma care nu va veni prea curand.

    1. Sandor Ioan says

      Wizz-air sa taca .Intr-adevar au autobuze sburatoare periculoase si lipsite de orice comfort.Mai bine dau cu ceva mai mult si merg cu un avion de linie.Poate se trezesc odata si ai nostri din Guvern sa promoveze firmele de traditie si nu pe toti smecherii cu asa zisele curse law-cost.Sa nu vorbim de curse intarziate si calatori tinuti prin aeroporturi .Am avut ocazia la Viena sa astept 40 de min avionul spre Cluj care a intarziat din cauza ca aeronava nu era venita din Spania.Dupa ce a aterizat ,au coborat pasagerii si bagajele ,am vazut personal cum au alimentat-o cu cherosen ,ne-am imbarcat noi si am plecat fara macar sa se miste cineva pe langa aeronava sa vada daca e in regula totul. Daca se lauda cu aeronave noi si neverificate la sange cum se zice ,la ce bun?Ce conteaza, banul sa iasa!O companie aeriana pe care nu o recomand nimanui!

      1. Sorin Rusi says

        Verificarea aeronavelor se face chiar daca vedeti sau nu vedeti pe fereastra. Instrumentele de bord monitorizeaza foarte bine intreg avionul. Pilotii verifica vizual avionul inainte de orice zbor. Cei ce se ocupa de incarcare/debarcare bagaje, alimentare etc…au rol si de inspectie tehnica pe fiecare segment. Un avion sta intre zboruri intre 30 si 45 de minute, timp in care echipele de la sol se ocupă de tot ce trebuie pentru ca avionul sa plece in deplina siguranta, cu suficient carburant si bagajele pasagerilor imbarcate. Ce spuneti dumneavoastra este prin prisma lipsei de inforamtii…Nu e nimic adevarat din cele mentionate. Si o masina se poate conduce fara sa fie ridicata capota mereu…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Chinese (Traditional)EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanishTurkish