blank

Arabia Saudită anunță investiții de 100 de miliarde de dolari în aviație și publică planurile pentru noi companii aeriene.

0 521

Arabia Saudită este una dintre cele mai mari țări din Orientul Mijlociu și, totodată, una dintre cele mai bocate. Arabia Saudită, oficial, denumită Regatul Arabiei Saudite este cea mai mare țară din Peninsula Arabă și cea mai mare țară arabă din Asia de Vest. Este numită „Țara celor doua moschei sfinte”, o referință la Mecca și Medina, cele mai sfinte locuri ale Islamului.

Probabil mulți dintre voi contestați, pe bună dreptate, regimul din Arabia Saudită și în special cu privire la drepturile femeilor. Însă, în ultimii ani, regimul a arătat că e dispus să fie mai tolerant, și totodată, vrea să-și deschidă granițele pentru turismul de masă.

Arabia Saudită dorește 100 de milioane de turiști în fiecare an

Arabia Saudită plănuiește să facă o investiție fără precedent în turism, la o scară pe care nu am mai văzut-o până acum. Ca parte a acestui fapt, țara intenționează să lanseze o nouă companie aeriană, menită să concureze cu Emirates. 

Țara a pus în aplicare acest plan cu puțin timp înainte de începerea pandemiei, deoarece Arabia Saudită a început să elibereze vize turistice cu mai multă ușurință. Apoi a venit pandemia și s-a făcut un regres în acest sens, dar nu s-a renunțat la aceste planuri de dezvoltare.

Sub conducerea prințului moștenitor Mohammed Bin Salman, Arabia Saudită speră să-și dezvolte industria turistică, deoarece țara caută și alte surse de venit, dincolo de petrol. Arabia Saudită speră să primească 100 de milioane de vizitatori pe an până în 2030, ceea ce este un obiectiv înalt.

RIA și NEOM, două noi companii aeriene cu investiții de zeci de miliarde de dolari

Arabia Saudită are o companie de stat, recunoscută sub denumirea de Saudita, care e și membră SkyTeam. Aceasta are baza la Jeddah. Are o flotă formată din peste 150 de avioane și zboară spre 100 de destinații din întreaga lume, inclusiv în Europa.

blank
A doua companie aeriana din Arabia Saudita

În loc să dezvolte această companie, Arabia Saudită ia în calcul să lanseze RIA, care va avea baza la Riad. Planul este ca această companie să fie lansată la final de 2022 / început de 2023. Oficialii saudiți speră ca noua companie aeriană să concureze direct cu Emirates, ceea ce ar însemna să zboare spre 150 de destinații. Arabia Saudită alocă 30 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea RIA.

Și cum nu erau suficiente două companii aeriene, Arabia Saudită a anunțat planurile pentru o a treia companie, care se va numi NEOM (specializată în zboruri turistice) și va avea baza la NEOM Bay Airport (NUM), aeroport ce deservește regiunea NEOM, o metropolă în care Arabia Saudită va investi peste 500 de miliarde de dolari.

Wizz Air va opera zboruri directe între România și Arabia Saudită

Să nu uităm că pe piața din Arabia Saudită mai există Flyadeal, o subsidiară Saudia, dar și Flynas, care este deținută de un prinț saudit. Conform planului prezentat, Arabia Saudită dorește să aloce peste 100 de miliarde de dolari în aviație, până în 2030. Va fi cea mai mare investiție făcută în acestă industrie din istoria țării.

Intențiile Arabiei Saudite par serioase, doar că nu e suficient doar să aloce sume uriașe pentru a dezvolta turismul și aviația, ci trebuie lucrat și la schimbarea percepției din jurul acestei țări. Cum se spune în marketing, trebuie lucrat la imaginea țării. Oare e dispus guvernul saudit să fie mai tolerant cu drepturile omului? Rămâne de văzut!

Vă reamintim că Wizz Air va zbura din București spre Jeddah și Riyadh, singurele zboruri directe între România și Arabia Saudită.

Leave A Reply

Your email address will not be published.