Airbus + Bombardier vs. Boeing + Embraer (duelul giganților)
În 2017, conflictul comercial dintre SUA și Canada s-a transformat și într-un conflict între Boeing și Bombardier. Airbus sare în apărarea Bombardier, iar Boeing își caută alinarea într-un parteneriat cu Embraer.
Piața constructoare de aeronave comerciale este împărțită între doi mari jucători – Airbus și Boeing – și alți producători mai mici, cum ar fi Embraer (Brazilia) și Bombardier (Canada).
Airbus + Bombardier
După ce Delta a plasat o comandă pentru 75 de aeronave din familia Bombardier C Series, Boeing s-a plâns la autoritatile naționale, acuzand Bombardier că beneficiază de subvenții publice. În urma sesizării, guvernul american a introdus o taxă antidumping de aproximativ 220%. Astfel un avion din familia C Series ar fi ajuns să coste peste 160 de milioane de dolari, în comparație cu prețul standard de 80 de milioane de dolari.
În octombrie 2017, Airbus sare în ajutorul producătorului Canadian și semnează un parteneriat pentru a prelua pachetul majoritare al familiei de avioane C Series. Cu alte cuvinte, Airbus și Bombardier vor fabrica împreună noile aeronave C Series. Astfel, Airbus poate acoperi și segmentul de piață 80-130 de locuri.
Parteneriatul dintre Airbus și Bombardier vine la pachet cu multe beneficii pentru programul C Series. Producția avioanelor C Series va rămâne la Québec, dar se va folosi lanțul de aprovizionare Airbus, ceea ce va duce la reducerea unor costuri de producție.
În conformitate cu acordul, Airbus va asigura achiziția, vânzările și marketingul pentru C Series Aircraft Limited Partnership (CSALP), entitatea comercială care produce și vinde avioanele C Series.
Airbus va deține 50,01% în CSALP, iar Bombardier și Investissement Québec (IQ) vor deține aproximativ 31% și, respectiv, 19%. Din toată nebunia aceasta, Bombardier va putea comercializa în continuare avioane C Series în Statele Unite.
Boeing + Embraer
Ce face Boeing? Se aliază cu Embraer, concurentul direct pentru Bombardier pe piața avioanelor 80-130 de locuri. Parteneriatul dintre Boeing și Embraer ar putea aduce aceleași beneficii pe care le are și parteneriatul dintre Airbus și Bombardier.
Embraer va beneficia de influența comercială Boeing în negocierile cu furnizorii și viitorii clienți, ceea ar putea contribui la reducerea costurilor. Boeing va miza pe noile aeronave Embraer E-2, debutul comercial fiind programat pentru aprilie 2018. Astfel va putea oferta o gamă vastă de avioane, de la 80 la 400 de locuri.
Absența acestor jeturi regionale în portofoliul Boeing a dus la pierderea contractul cu Delta Air Lines, care a ales Bombardier CS100 pentru a-și înlocui vechiul model MD88.
Cu alte cuvinte, Airbus + Bombardier vor lucra împreună pentru a asigura producția și comercializarea de avioane C Series. Atfel Airbus poate oferta o gamă vastă de avioane (80-800 de locuri).
Iar Boeing și Embraer vor lucra împreună la producția și comercializarea de avioane Embraer E-2. Astfel Boeing va scoate catalogul cu avioane cu capacități cuprinse între 80 și 400 de locuri.
Până în prezent, Embraer a înregistrat comenzi pentru 233 de avioane (E175-E2, E2-E190 și E195-E2) de la 6 companii aeriene, în timp ce Bombardier are comenzi ferme pentru 360 de avioane din familia c Series. 20 de aeronave CS100 și CS300 sunt deja în serviciul comercial în flotele Swiss și airBaltic.
Care tabără va câștiga? Airbus + Bombardier sau Boeing + Embraer?