Aeroflot, Rossiya și S7 Airlines plus alte 18 companii aeriene din Rusia au fost introduse pe lista neagră de siguranță aeriană a Uniunii Europene
Comisia Europeană a adăugat 21 de companii aeriene din Rusia pe Lista UE de siguranță aeriană, interzicându-le să opereze în Uniunea Europeană. Comisia a spus că mișcarea reflectă „preocupări serioase de siguranță” după ce autoritățile ruse au reînmatriculat aeronavele străine, deținute în leasing, fără certificate de navigabilitate.
Decizia a fost luată în unanimitate de experiții în siguranța aviației din statele membre UE, care a avut loc pe 5 aprilie 2022.
Lista include cele trei companii aeriene principale ruse, și anume transportatorul național Aeroflot, dar și companiile Rossiya și S7 Airlines, printre altele. Flotele celor mai mari trei companii aeriene din Rusia sunt formate din avioane Airbus și Boeing. Majoritatea dintre ele sunt închiriate. Companiile rusești au puține avioane de producție autohtonă, majoritatea dintre ele fiind Sukhoi Superjet și o câteva de avioane de linie Tupolev, din era sovietică.
În temeiul sancțiunilor UE impuse după invadarea Ucrainei de către Rusia, locatorii de avioane din UE au fost nevoiți să încheie contractele cu operatorii ruși. Potrivit firmei de consultanță în aviație IBA, companiile rusești operează cel puțin 589 de aeronave afectate de sancțiuni, o flotă cu o valoare estimată la 10 miliarde de dolari.
Multe dintre aceste aeronave au fost înmatriculate în Insulele Bermude, care a suspendat certificatele de navigabilitate pentru aeronavele operate de Rusia. Ulterior, Rusia a dat o lege prin care a naționalizat întreaga flotă de avioane străine, care a fost preluată în leasing de companiile aeriene rusești.