blankblank

A sosit primul ATR 72-600 TAROM, înmatriculat YR-ATJ. Totul despre avantajele acestui model de avion!

3 8.444

Astăzi, 18 februarie 2020, TAROM a recepționat primul ATR 72-600 (YR-ATJ). Acesta face parte dintr-o comandă de 9 aeronave ATR 72-600, menite să înlocuiască flota existentă de avioane regionale.

Vă reamintim că TAROM a achiziționat 9 avioane ATR 72-600 în leasing operațional pe 10 ani. Și printr-un program buy back, TAROM va da la schimb actualele avioane ATR (2 x 72-500 și 7 x 42-500).

A sosit primul ATR 72-600 TAROM

A fost multă efervescență în jurul acestui ATR 72-600 și nu e de condamnat. A sosit un avion nou (0 km zburați pe rute comerciale). La TAROM se întâmplă lucruri, se duc la capăt planuri. Să sperăm că se vor pune în aplicare și multe alte planuri și idei constructive pentru redresarea companiei aeriene.

atr 72-600 tarom

Am văzut multe cuvinte de laudă la adresa TAROM sau a avionului, dar și mulți critici printre comentatori. Oricum ai face, nu îi poți mulțumi pe toți. Dar hai să vorbim puțin despre avantajele acestui model de avion.

Despre aeronavele ATR

În prezent, TAROM folsește aeronave ATR pe zboruri interne și regionale. Actulele avioane, modelele 42-500 și 72-500, au autonomii cuprinse între 950 km și 1200 de km. Sunt ideale pentru zborurile interne, de la București spre Iași, Cluj, Sibiu, Timișoara, Suceava, Baia Mare, Satu Mare, Oradea. Dar și spre Sofia, Chișinău, Belgrad sau chiar Viena.

atr 72-600 tarom hangar
FOTO: George Rotaru

Noul 72-600 TAROM vine configurat într-o singură clasă cu 72 de locuri, aranjare 2-2 pe 18 rânduri. Cu puțin efort se poate face și o clasă business :).

Propulsia noului ATR 72-600 este asigurată de 2 motoare turbopropulsoare, model Pratt & Whitney Canada PW127M. Consumul de carburant este de 1.49kg/km. În teorie, consumul de carburant este mai mic față de generațiile anterioare. Asta se traduce prin cost mai mic în operare.

Conform specificațiilor tehnice, poate avea o autonomie de zbor de aproximativ 1500 de kilometri. Deja putem discuta de operarea unor zboruri mai lungi. Și are o capacitate de transport mai mare față de actualele ATR-uri. Oricum ele vor fi folosite tot pe rutele interne și regionale. Din start pot fi mai profitabile pentru că pot transporta mai mult.

ATR 72-600 mai eficient față de 42/72-500

Există diferențe majore între 72-500 și 72-600 inclusiv în cockpit. În cabina noului 72-600 există mai multe ecrane, în timp ce în cockpitului modelului 72-500 există mai multe cadrane. Piloții vor aprecia mai mult noua generație de aeronave turbopropulsoare.

cockpit atr 72-600 tarom
FOTO: George Rotaru

Cât despre confortul pentru pasageri, rămâne de văzut. În teorie, noul 72-600 este mai confortabil pentru călători, având scaune subțiri și comode. În practică totul e subiectiv. Noi am testat ATR-urile vechi de la TAROM și ne-ma simțit bine. Abia așteptăm să testăm și noile ATR-uri 72-600. Vom reveni cu o comparație între interiorele celor 2 modele: 42/72-500 vs. 72-600.

În opinia personală, TAROM a făcut un pas important pentru modernizarea flotei. Apreciez eforul de a lua avioane noi. Clar acest efort va aduce beneficii pe plan operațional, dar și beneficii în rândul serviciilor oferite către pasageri. Important este ca TAROM să eficientizeze rețeaua operațională, să folosească noile avioane ATR 72-600 la capacitate maximă.

salutul tunurilor cu apa atr 72-600 tarom
FOTO: Bucharest Airports

BONUS: ATR 72-600 TAROM (YR-ATJ) în noul livery!

3 Comentarii
  1. Alina says

    Dina Atena catre Bucureti< Boeing-ul facea 1h15', acesta face 2h20'. Zgomot mare in interior.

    1. Sorin Rusi says

      Inseamna ca nu ati calatorit cu avioanele mai vechi :). Acolo galagie mare in interior, nu la 72-600 😀

Leave A Reply

Your email address will not be published.