[Oferta TAROM] Bucureşti – Viena de la 120 EURO

Viena, capitala Austriei, a fost vreme de secole centrul Imperiului Habsburgic. Oraşul rămâne pătruns de grandiosul spirit imperial, reprezentat de palate, catedrale şi muzee. Moştenirea culturală a oraşului e în mare parte muzicală, mari compozitori precum Strauss, Brahms, Beethoven, Schubert, Haydn şi Mozart au trait şi au concertat aici. În zilele noastre, Orchestra Filarmonica din Viena şi Opera de stat menţin vie tradiţia oraşului, susţinând mai multe concerte de muzică clasică decât în oricare alt oraş al lumii.

Majoritatea atracţiilor turistice sunt în vasta zona pietonală, în centrul oraşului, zona ce odată a fost împrejmuita de zidul de apărare al oraşului. Acesta a fost înlocuit cu bulevardul Ringstrasse, o şosea circulară ce înconjoară întreaga zonă.

Spre marginea oraşului se află faimosul parc de distracţii Prater şi opulentul palat Schönbrunn, reşedinţa de vară a familiilor regale. Nu ar trebui să rataţi o excursie în pădurile Vienei unde se găsesc o mulţime de taverne şi crame.

Pentru a vă putea bucura de o vacanţă sau un city break de poveste în Viena, TAROM vine cu o promoţie foarte atractivă: Bucureşti – Viena de la 120 Euro (un bilet dus – întors cu toate taxele incluse). Locuri limitate la acest tarif.

S-ar putea sa-ti placa si Mai multe de la autor:

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Translate »
Citește articolul precedent:
Atlantic Airways a comandat un Airbus A320

Atlantic Airways, operator aerian cu baza în Insulele Feroe, a semnat un ordin ferm pentru o aeronavă Airbus A320. Aceasta...

Închide