La Bordei – primul restaurant cu specific dacic din Bucureşti

Scriem în mare parte despre industria aviaţiei, dar nu putem să neglijăm industria de travel, călătoriile şi subiectele tangenţiale. Considerăm că toate acestea merg împreună şi sunt influenţate reciproc. Călătorim cu avionul spre diferite destinaţii, descoperim locuri noi, culturi noi, călătorim în scop personal, business, pentru diferite evenimente, pentru diferite experienţe şi lista poate continua.

Oriunde am călători, inevitabil ne lovim şi de partea culinară, de tradiţii şi obiceiuri, iar noi căutăm să scoatem în evidenţă ceea ce ne-a plăcut. De data aceasta vă vom povesti despre un restaurant din Bucureşti. Probabil că aţi tot observat anumite postări cu evenimente culturale ce au avut sau au loc în incinta restaurantului „La Bordei”, plus imagini cu diferite preparate.

Aşa cum am scris şi în titlu, La Bordei este primul restaurant cu specific dacic din Bucureşti. L-am vizitat de câteva ori, ne-am bucurat de experienţele culinare, de atmosferă şi ne-am axat mai mult pe ideea de „specific dacic”. Gurmand fiind, am fost curios să descopăr partea tradiţională a acestor bucate, iar mai jos am conturat povestea acestui restaurant.

Începem povestea cu cifra magică 3 şi o să descoperiţi pe parcurs de ce guvernează universul La Bordei. Cei ce au gândit acest restaurant sunt pasionaţi de mâncare sănătoasă, gătită fără emulgatori și aditivi. S-au interesat, au citit, s-au documentat şi au încercat să afle ingredientele şi preparatele folosite în bucătărie de strămoşii noşti.

Bucatele dacice i-au impresionat, începând cu carnea de viţel friptă pe jeratic, porumbei sălbatici rumeniţi, carne la ţepuşă şi terminând cu deserturi ce aveau la baza bogaţia naturistă a meleagurilor: miere de albine, pere zemoase păstrate în fan, struguri cu bobul alb, roz şi negru, mere roşii, dar şi aurii. În prepararea bucatelor cu specific dacic, se folosesc: cereale, carne de pasăre, porc şi raţă, dar şi anumite legume cultivate încă de pe vremea dacilor. Nici vinurile ”aromate tari şi tămâioase” n-au trecut neobservate printre simţurile degustatorilor de-a lungul vremii. Reţetele dacice pe care le veţi găsi în oferta „La Bordei” sunt inventate de Virgil Profeanu, ownerul acestui restaurant..

La Bordei nu a uitat de bucătăria tradiţională românească. Bucătăria românească a fost influenţată de locul unde ne-am pomenit din neam de neam, de climă, de cutumele religioase, de tradiţiile poporului român şi multe alte amănunte, precum cele de nivel geo-politic. România a fost la intersecţia drumurilor dintre Occident şi Orient, iar poporul român a „împrumutat” mai multe culturi culinare şi putem spune că le-a împământănit şi le-a „perecţionat”. În acelaşi timp, La Bordei pune accent şi pe bucătăria internaţională.

Salate, legume, verdeţuri, condimente, brânzeturile şi fructele asortate, pastele făinoase, carnea de miel, de vită, de porc, orez, untdelemnul de măsline, peştele, mâncărurile tradiţionale gătite la foc mic, toate acestea se găsesc într-o extraordinara varietate de preparate în oferta La Bordei.



Booking.com

Şi pentru că am vorbit de 3 direcţii culinare, menţionăm că restaurantul este decorat în 3 stiluri: Dacic – nu ai cum să ratezi capul de lup şi harta dacică pictată pe perete; Tradițional – pictura peretelui din capăt, pianul, mobilierul, candelabrul; Internațional – monitoarele din capăt, mobila minimalistă și contemporană.

Este un univers mixt, un restaurant complex, un loc unde poţi să te bucuri de o cină în stil dacic, de o serată internaţională sau de o masă românească.

S-ar putea sa-ti placa si Mai multe de la autor:

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Translate »
Citește articolul precedent:
(Video) Dubai – Madrid cu Airbus A380 Emirates – inaugurarea rutei

Pe 1 august 2015, Emirates a început să zboare cu Airbus A380 pe ruta Dubai - Madrid, aceasta fiind a...

Închide