Aterizare în paralel la San Francisco (Video)

2 6.260

Dacă ați urmărit cu atenție pagina AirlinesTravel pe facebook, probabil că ați observat când am postat imagini cu aterizări în paralel la San Francisco.

Aterizare în paralel la San Francisco

San Francisco International Airport (SFO)
San Francisco International Airport (SFO)

Cum e posibil? Aeroportul Internațional San Francisco (SFO) are 4 piste, 2 cu 2 în paralel: 10L/28R (3618 metri) și 10R/28L (3469 metri); 1R/19L (2637 metri) și 1L/19R (2332 metri). Traficul principal se desfășoară în mare parte pe pistele 28R și 28L, aflate în paralel și destul de aproape una de cealaltă.

Traficul aerian în creștere a dus la abordări creative și complexe la aterizare. În condiții ideale de vreme și vizibilitate, aterizările în paralel sunt operate cu ușurință, într-un flux relativ ridicat de aproximativ 60 de aeronave pe oră.

aterizare-paralel-san-francisco

Situațiile delicate apar în condiții de vreme rea. În astfel de momente, fluxul este redus până la 38 de avioane pe oră, iar aterizările se fac în mare parte cu ajutorul instrumentelor instalate la sol și la bordurile aeronavelor.

Aeroportul utilizează PRM (Precision Runway Monitoring) în combinație cu SOIA (Simultaneous Offset Instrument Approach). O abordare PRM utilizează un radar suplimentar de separație, care menține aeronavele în condiții de siguranță în timp ce zboară foarte aproape una de alta. SOIA coordonează aeronavele la distanțe mai mici de 230 de metri una de alta în lateral.

Grafic aterizarea în paralel la San Francisco
soia-sfo

Când o aeronavă se pregătește să aterizeze pe 28L, fiind ghidată de sistemul ILS (instrument landing system), cealaltă aeronavă zboară cu ajutorul LDA (localizer type directional aid) până aproape de aterizare.

În condiții de ceață densă, atunci fluxul scade la sub 30 de avioane pe oră, iar aeronavele folosesc ILS (până la CAT-III) pentru a ateriza pe 28R.

Data viitoare când mai zburați la San Francisco și aveți parte de aterizare în paralel, să-i felicitați pe piloți pentru executarea unor manevre delicate.

Leave A Reply

Your email address will not be published.