Aeromexico va intra în posesia primului Boeing 787-8 Dreamliner
Zi mare pentru Aeromexico. Transportatorul mexican va intra în posesia primului Boeing 787-8 Dreamliner. Acesta este configurat în două clase: 32 de locuri la Premier Class şi 211 locuri la Economy Class.
Noua aeronavă va intra în programul operaţional comercial începând cu 1 octombrie, iar zborurile inaugurale vor fi operate pe rutele Mexico City-Monterrey şi Mexico City-Tijuana.
Din 2 octombrie 2013, Aeromexico va introduce aeronava Boeing 787-8 Dreamliner pe ruta Mexico City – New York (JFK), iar din 14 octombrie va zbura la Tokyo (Narita). Din 21 octombrie, Boeing 787-8 Dreamliner Aeromexico va zbura şi spre Paris (CDG).
Până la finalul lui 2013, Aeromexico aşteaptă 3 Boeing 787 Dreamliner, iar alte 16 unităţi vor fi livrate în anii următori. Acestea vor înlocui actualele avioane Boeing 767-200ER şi 767-300ER.
Revenim cu informaţii de la recepţia primului Boeing 787-8 Dreamliner Aeromexico!